Vestul nu a fost doar sălbatic, ci și întins. Întins pe mii de kilometri. Locuit la început doar de indieni. Apoi au venit albii. Care au făcut drumuri, cai ferate, orașe. Inclusiv orașul Florence, Oklahoma.
Lumea s-a schimbat pentru Cissy Sissney atunci când a sărit în necunoscut, din trenul în care ea, familia ei și alți câțiva zeci de oameni s-au urcat plini de speranța și încredere. Lumea s-a schimbat nu doar pentru că un nou oraș urmă să apară pe harta statului Oklahoma, ci și pentru că apariția această aducea cu ea suferință, greutăți, foame, izolare.
Trenul din care fetiță curioasă și plină de întrebări a coborât în pustietatea imensă, a luat cu el toate nădejdile, speranțele și micile ei bucurii. A abandonat-o. I-a dat în schimb lacrimi și disperare. Însă totul se terminase pentru ea? Nicidecum. Pentru că trenul acesta trebuia să îi aducă înapoi speranța. Și nu numai ei, ci întregului oraș.
Personajele care apar în viață micuței Cissy, de la cel mai bun prieten – Kookie – și până la învățătoarea de la care a învățat atât de multe lucruri – doamna Loucien –, au determinat-o pe micuța Cissy să înțeleagă că din nimic se poate naște un univers în care viață poate fi frumoasă și colorată. Că familia, casă, orașul în care trăiești pot deveni locul cel mai frumos din lume dacă lupți, înțelegi și iubești.
Scris într-un ritm alert, plin de peripeții și aventuri, atât ale copiilor, cât și ale oamenilor mari, volumul „Opriți trenul!” ne duce într-o lume din care cu toții (nu doar micuța Cissy) putem învață ceva: atunci când oameni atât de diferiți prin convingeri și trăiri devin una, totul este posibil.
Ce faci când afli că trenul care te leagă de civilizație nu mai vrea să oprească în orașul tău? Orice. Pentru că nu doar Florence avea nevoie de tren, ci și trenul de Florence. Iar oamenii – și mari, și mici – devin un organism viu, care lupta cu orice mijloace pentru că victoria să fie de partea lor.
Prin viteză cu care se desfășoară acțiunea cărții, noi devenim nu doar martori la lupta crâncenă pe care o mâna de oameni o duc pentru supraviețuire, ci și părtași la această încrâncenare, nu de puține ori simțind în noi deznădejdea și încordarea, bucuriile și optimismul personajelor cărții.