Podul Mogosoaiei este cea mai frumoasa istorie a Caii Victoriei, cum s-a chemat, dupa 1878, strada care taie de la nord la sud Bucurestiul. Nu este scrisa de un carturar, ci de un diplomat din scoala veche, urmasul unei familii boieresti.Acesta s-a ingrijit sa citeasca si sa citeze tot ce se scrisese pana la el despre Bucuresti, dar a intrebuintat si taieturi din gazete, si scrisori vechi, si povesti inedite transmise din generatie în generatie în familiile aristocratice din Romania. Cartea are parfumul unui roman de atmosfera, iar pentru a patrunde in atmosfera Bucurestiului de altadata cititorul nu trebuie decat sa se lase purtat de Gheorghe Crutzescu de-a lungul Caii Victoriei si sa asculte ce ii povesteste acesta cu umor si cu un imens talent literar. Sunt multe de aflat despre palate, biserici, cafenele si localuri celebre, despre vechi obiceiuri si institutii, despre voievozi, generali, targoveti, boieri mari, mesteri, carciumari, talhari, mondeni si mondene, artisti si artiste din Bucurestiul ultimelor trei veacuri. De aceea, Podul Mogosoaiei este si cea mai frumoasa carte de istorie urbana scrisa vreodata la noi.„Titlul ales de autor este un pretext, un generic pentru o lucrare ce depaseste cu mult limitele arterei bucurestene. Prin preumblarea pe ea, de la un cap la altul, Crutzescu a facut o istorie a orasului si a întregii tari. Si nu doar o istorie evenimeneiala prin evocarea cortegiilor domnesti, a revolutiilor sau a ocupatiilor vremelnice rusesti, ci si una a mentalitatilor, ramura inexistenta, practic, in vremea sa. Pe langa aceasta, este o istorie a culturii materiale ocupandu-se de mijloacele de iluminat, de cele de locomotie, de vestimentatie, de alimentatie, de mobilier si interioare. Autorul a fost un profund cunoscator al limbajului arhaic, ce face lectura savuroasa. La fel ca ali doi creatori de marca de pe alte meridiane, Margaret Mitchell si Giuseppe Tomasi di Lampedusa, care au descris disparitia familiilor de plantatori si a valorilor traditionale din Sudul american, respectiv stingerea aristocratiei siciliene, si Gheorghe Crutzescu este autorul unei singure carti. Dar una memorabila si imposibil de ignorat!“ Adrian-Silvan Ionescu, istoric de arta...

„După vremuri, i s-a spus într-atâtea feluri vechiului drum: uliţă, pod, cale, parcă ar fi avut nevoie de nume sau poreclă, el, starostele străzilor, care de două veacuri stăpâneşte oraşul! (...) E o cafenea şi un salon, o plimbare publică şi o piaţă de flori, o tribună şi un galantar. E vie ca praful de puşcă. O vorbă şoptită la Capşa e auzită într-o clipă la Capul Podului. (...) E bizantină şi apuseană, trândavă şi vioaie, zâmbitoare şi posomorâtă, dornică de schimbări şi înfiptă în trecut. (...) De-a lungul ei, fără orânduială, aproape fără rost, se înşiră palate şi magherniţe, case de ţară şi zgârie-nori, curţi şi grădini, morminte şi biserici. Nu-i stradă pe lume mai chinuită, mai muncită, mai mişcătoare în silinţele ei de a face din atâtea contraste puţintică armonie. Şi poate nu-i stradă care să închege în atare măsură gândurile unui popor. Podul Mogoşoaiei e plămădit cu sufletul nostru.“ Aşa vedea un diplomat român din şcoala cea veche, în 1943, Calea Victoriei, axa sentimentală a Bucureştilor, într-o carte-bijuterie care nu şi-a pierdut niciodată strălucirea. Orfevrierul, Gheorghe Crutzescu, care nu iubea calpuzanlâcurile, a scotocit prin ziare îngălbenite şi duioase amintiri de familie şi a ales s-o facă din aur cel bun şi din pietre veritabile. Simţea că, astfel, cartea sa va dobândi cel mult o patină, dar tocmai patina aceasta, care o face şi mai valoroasă, e preţuită de colecţionari...