La vârsta de 33 de ani, după D-ale carnavalului, geniul comic al lui Caragiale părăsește scena pentru a se manifesta, în continuare, în proza scurtă și în publicistică. Până atunci, prin numai patru piese, impusese un tip de comedie care a continuat multă vreme să genereze dispute, deoarece, pentru prima dată în literatura română, părăsea moralizarea explicită pentru o interiorizare a valorilor morale și aducea în fața publicului o satiră a politicii perfect încadrabilă într-o epocă și totuși cu valoare universală. […]
„Vorba nu e să umpli lumea largă cu o operă, ci o operă strâmtă s-o umpli cu lumea“, spunea Caragiale. El este unul dintre puținii care au reușit.”
