Doar in Europa, de la un timp la altul, de la o cultura la alta, filosofia a fost definita atat de felurit, incat, dupa multe veacuri, intrebarea: ce este, staruie, nu insa din nevolnicie. Este starea de gratie a filosofiei de a fi interogatie continua, nu numai asupra lumii si omului ci si asupra-si. Prima atestare, mai curand, daca se poate spune asa, preistorica, o "inregistra" Herodot: "oaspete atenian, i-ar fi adresat Cresus, regele Lydiei lui Solon, faima intelepciunii tale si vestea despre calatoriile ce le-ai facut au ajuns pana la noi; ni s-a spus ca mereu dornic de a invata/cerceta/sti - hos philosopheon ai strabatut tinuturi intinse numai pentru a le cunoaste" (I, 30),Mai aproape de treapta zero a semnificatiei, philosopheo avea sa stea si dupa intrarea in limbaj a termenului cu aplicatie aparte, philosophia, pentru dorinta de a invata, de a cunoaste...

Istoria reala (istoria "unu") a filosofiei incepe cu filosofia insasi. Thales din Milet era primul filosof european nu numai pentru ca a fost cel dintai in ordinea istoriei, ci si in aceea a sistematicii. "Propozitia lui Thales ca apa este absolutul sau, cum spuneau anticii, ca este principiul, e filosofica. Filosofia incepe cu aceasta propozitie..." (G.W.F. Hegel, Prelegeri de istorie a filosofiei, I, p. 163). Cum putea incepe, altfel, decat asa cum a inceput, adica prin ontologie sau ca ontologie?Istoriografia (istoria "doi") insa e de data ulterioara, oricat s-ar impinge inapoi debutul. Ceea ce era pe masura lucrurilor, de indata ce reflectiei filosofiei asupra-si ii trebuie rastimpul de "incercuire" epistemologica si de organizare logica si semantica, de tot necesar...

Specialist de renume in istoria filosofiei, cu deosebire in filosofia antica, profesorul si academicianul Gheorghe Vladutescu ne ofera drept cel mai recent rod al meditatiilor sale o lucrare consacrata scepticismului grec.In noua sa lucrare, academicianul isi propune sa realizeze o istorie a ideii critice in filosofia antica greaca, despre care ne spune ca se intalneste deja la primii filosofi dar ca scepticii au ilustrat-o intr-un mod exemplar. Teza de la care acesta porneste este ca toate filosofiile istorice au depotriva o dimensiune constructivista si o dimensiune criticista, pe care fiecare le manifesta in proportii specifice dar neaparat complementare. In ceea ce priveste filosofia greaca, Gheorghe Vladutescu sustine ca ea dezvolta ideea criticista prin atentia acordata conceptelor de indoiala (aporia), suspendare (epokhe) si masura (metron). Promovate la inceput separat, cele trei concepte vor fi „articulate metodic” de catre Socrate, ceea ce i-a permis lui Platon sa desfasoare o ampla critica a gandirii, trasand astfel un program de anvergura, urmat de catre toti ceilalti filosofi, mai ales de Aristotel prin dezvoltarea aporeticii, „logica insasi a metafizicii”. In ceea ce-i priveste pe sceptici, acestia, prin critica filosofiilor considerate „dogmatice” fiindca socoteau ca „adevarul este posibil”, si prin exercitarea indoielii (aporia) asupra capacitatii mintii noastre de a atinge realitatea lucrurilor, tocmai aceasta aporetica au impins-o la extrem. Marcand astfel elementele de continuitate si discontinuitate in filosofia greaca, profesorul Vladutescu intreprinde apoi o analiza extrem de aplicata a modelului sceptic de interpretare a lumii si a conditiei noastre umane.Autorul ne prezinta pe larg motivele de indoiala (aporia) ale scepticilor, cele care justifica suspendarea judecatii (epokhe). Prin convergenta tuturora, scepticii realizeaza, in fapt, o critica a constiintei, a posibilitatii acesteia de a da seama de lume, precum si o critica a capacitatii si virtutilor de comunicare ale limbajului. Dar Gh. Vladutescu subliniaza ca scopul etalarii lor nu este blocarea mintii in aceasta stare de extrem disconfort intelectual ci depasirea ei catre ataraxia, linistea si seninatatea sufletului, dobandita prin intelegerea faptului ca aparentele lucrurilor, singurele la care, probabil, avem acces, ni se dezvaluie in maniere profund contradictorii. Plasand ataraxia in conditia de scop (si de „principiu generator”) al suspendarii judecatii, scepticii dezvaluie dimensiunea etica a pozitiei lor filosofice, care dezvolta o intelegere specifica a conceptelor etice fundamentale precum binele si raul, virtutea si viciul, carora le evidentiaza profundul (co)relativism si complementaritatea. Negand ca ar detine secretul vietii fericite, scepticismul evita dogmatizarea propriei pozitii si, deci, a degradarii lui doctrinare, pastrandu-si astfel rolul de terapeutica a mintii si a sufletului, efectuand deopotriva o lucrare de „higienizare” teoretica si alta de instituire metodica a ideii critice. Dar autorul nu ramane in spatiul cultural al antichitatii ci lanseaza numeroase punti peste timp, urmarind destinul scepticismului de-a lungul diverselor forme in care s-a invesmantat ideea critica in gandirea filosofilor moderni si contemporani. In felul acesta el reuseste sa ne ofere intr-o maniera sintetica, extrem de concentrata si, totodata, precisa, un tablou amplu si revelator al scepticismului, care tinde, ambitios, spre completitudine. Sprijinindu-se pe o importanta bibliografie dar, mai ales, beneficiind de intreaga experienta de cercetare a profesorului Vladutescu, desfasurata de-a lungul a decenii, asupra istoriei filosofiei, aceasta carte este inca o ilustrare a subtilitatii, profunzimii si anvergurii de gandire cu care autorul si-a obisnuit de multa vreme cititorii, deopotriva studenti, profesori si cercetatori filosofi, care, cu siguranta, o vor primi ca pe un regal filosofic. - Adriana Neacsu..