Manualul de procedura penala, partea speciala, prezinta cititorilor elementele de tehnica juridica ce permit constituirea dosarului unei proceduri penale, orientarea si aprecierea acestuia. Consacrat derularii procesului penal, respectiv laturii sale dinamice, acesta este opera unei convingeri: aceea ca nimic nu trebuie intreprins in aceasta materie fara sa se ia in considerare exigentele unei societati democratice, ale unui veritabil Stat de drept. In aceasta lucrare se gasesc, pe langa expunerea tehnica a regulilor desprinse din Partea speciala a Codului de procedura penala si legile speciale, din reglementarile europene si internationale in materie si din jurisprudenta "legala" constituita pe baza deciziilor Curtii Constitutionale, Curtii Europene a Drepturilor Omului si Curtii de Justitie a Uniunii Europene, precum si a hotararilor prealabile si deciziilor in interesul legii ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie, ratiunile istorice si conceptele care le fundamenteaza, sistemele judiciare in care sunt ancorate si reflectiile asupra evolutiei actuale si de perspectiva a procedurii penale in desfasurarea sa. Acest parcurs reflecta doua preocupari majore: una universitara, de formare si de vocatie, si alta practica, de aplicare a principiilor si normelor pozitive, profund atasate obligatiei legiuitorului de a asigura eficacitatea represiunii penale cu respectarea garantiilor procesuale. Ne exprimam speranta ca cititorii se vor recunoaste in aceasta dubla preocupare ca studenti, universitari sau practicieni si ca vor gasi in paginile manualului raspunsurile la orice intrebare pe care si-o pun cu privire la o problema tehnica particulara de aplicare a normei procesuale penale...

Anul în care acest manual de procedura penală vede lumina tiparului este situat la 5 decenii față de anul întrării în vigoare a vechilor coduri penal și de procedura penală ale României și la 5 ani față de anul întrării în vigoare a noii legislații penale. Dacă am transformă această coincidență ce gravitează ritmic în jurul cifrei „5” intr-o figura de stil, cum ar fi „metaforă jumătății”, am putea spune că autorul acestui manual și-a împlinit jumătatea să de har, de respect și de datorie față de normă procesual penală: a preluat-o cu exactitate de la legiuitor, a clarificat-o intr-o manieră critică și lucidă, a dezvatat-o de meteahna ambiguității, i-a descoperit valențele interpretative, i-a identificat zonele vulnerabile și disfuncționale, după cum, în egală măsură, i-a identificat și i-a pus în valoare dimensiunile inspiraționale pentru alți teoreticieni și practicieni.Dacă autorul și-a împlinit, cu rigurozitate și măiestrie, jumătatea să, de cealaltă jumătate a misiunii gnostice și aplicative în raport cu normă procesual penală urmează a se ocupă cititorii cărora le este destinată această lucrare de specialitate: studenți – prin motivația lor de a cunoaște și aprofunda procedura penală; teoreticieni – prin oglindirea ori confruntarea propriilor teoretizări ale normei procesual penale cu tezele și ipotezele incluse de autor în prezentul manual; practicieni (organe judiciare și extrajudiciare implicate în procesul penal) – prin utilizarea mai confortabilă a instrumentelor procedurii penale în propriile lor profesii, în condiții de mai mare „securitate aplicativă” a normei. Într-o lume în continuă mișcare, în care viteză pare a fi o virtute mai mare decât însăși direcția de mers, schimbarea repetată a normelor juridice pare a fi, la rândul sau, o veritabilă cursa de atletism. Astfel, ne confruntăm tot mai frecvent cu câte o nouă ordine socială, care fie fură statul, fie iese din pluton, în timp ce nouă ordine de drept pierde sincronul și se surprinde alergând în urmă ordinii sociale, pe care este obligată să o ajungă și să o susțînă. Dat fiind acest ecart dintre nouă ordine socială și nouă ordine de drept, suntem forțați să asistăm la paradoxuri precum: completuri de judecători inadecvate, care relevă cum normă internă de organizare poate să ia nestingherită locul normei de competență; texte organice al căror control constituțional a priori se dovedește superficial încă din prima zi de aplicare; texte declarate neconstituționale, dar lăsate aplicabile și producătoare de efecte, în ciuda reparațiilor ce li se aduc a posteriori; ignorari de termene procedurale neînsoțite de decăderi din drepturi ori anulări de acte; acorduri formale de recunoaștere a vinovăției, însoțite de neasumarea faptică ulterioară a consecințelor execuțional penale; imersiuni ale puterii executive în puterea legislativă, prin intervenții anarhice, neinspirate ori netemporizate; protocoale secrete care vulnerabilizează puterea judecătorească; mutații genetice în axul actului de justiție, astfel încât acesta pare că gravitează adesea mai degrabă în jurul calității sociale a persoanei, decât în jurul principiului de drept al normei obiective; asimilări masive de texte europene în reformarea sistemului sancționator penal neînsoțite de interesul pentru sustenabilitate, în sensul modernizării reale a sistemului penitenciar ori al dezvoltării strategice a sistemului de probațiune ce administrează sancțiunile alternative. În această cursa atletică, în care nouă ordine de drept aleargă să ajungă din urmă nouă ordine socială, actualul manual de procedura penală al profesorului Gheorghiță Mateuț poate fi privit și că un „tratat de pace” între cele două ordini fundamentale, precum și că o șansă de sincronizare a acestora. Așa cum autorul ne-a obișnuit, prin magistralele sale lucrări de specialitate anterioare, prezența lucrare este atât un semnal de alarmă că metamorfozele repetate ale normei de procedura penală riscă să perturbe fondul acesteia, cât și o pledoarie pentru natură indestructibilă a acestor principii de procedura penală, apte să mențină o logică estetică și valabilă a procesul..