Gib Mihăescu

O prezenţă delicată şi discretă în viaţa personală, Gib Mihăescu este un artist al imaginarului, al lumii „semnelor“. Cu o scriitură structurată, dar tensionată până la paroxism, el creează o lume în care teama nemotivată de moarte şi de singurătate îi poartă personajul chiar spre acel deznodământ care îi produce neliniştea.Negrişor este obsedat de domnişoara Eleonora – femeia cu tenul ciocolatiu – şi se refugiază în imaginaţie. Gelos pe rivalul său Modreanu, îl ucide în închipuire, aflând mai apoi că acesta a fost găsit mort şi în realitate. Dar spectrul acestuia apare în viaţa reală, încurcând planurile lui Negrişor de a trăi experienţa erotică cu femeia atât de dorită…..

Donna Albă e un plonjon pe care e greu să-l pui într-o categorie anume și care  confirmă impresia că avem clasamente literare și loc la microfon, nu doar din considerente valorice. Am fost total fascinată de manieră fină prin care se pendulează la granița dintre real și aproape-real, de căutarea obsesivă a frumusețîi care se învecinează cu fatalitatea. Cu toate că elogierea perfecțiunii feminine primește de ceva ani eticheta „subiect epuizat”, aici nu are nimic previzibil. Albă e aliasul femeii perfect năucitoare, o Gesche Gottfried care are în loc de otravă farmec și o forță de atracție atât de mare încât simplă ei prezența capătă valențe seismice. Ea volatilizează și restabilește distanțele- fie ele temporale, afective sau de altă natură. Pe lângă „duelul” dintre bărbații din viață ei, sunt surprinse foarte bine și duelurile interioare deloc de neglijat, precum cel al lui Mihai Aspru căruia ii place această viață dublă, această scormonire cu tarnacopul în tot mai adânci subterane (deși operația se petrece la mansardă). E o carte despre alegerea între a înfrânge și a te lasă înfrânt, între a caută apariția providențială și a fi apariția providențială. Orice și oricine ar fi (în interiorul acestui român sau oriunde), reziliența e cea care încetinește, dar nu anulează autodistrugerea. În Donna Albă, un simplu schimb de priviri și de intimitate e suficient pentru a nu mai fi cel/cea de dinainte de toate acestea...

Literatură evoluează – dar nu pornind de la capodopere și reușite formale, cum s-a crezut mereu, ci de la „zgomotul de fundal” al producției literare de piață.Rusoaica e un român pe măsură timpului în care a apărut. Reconfortant pentru publicul interbelic, el îl reasigura pe cititor de faptul că acțiunile omenești, chiar și cele aflate sub învelișul complex al culturii (aici: fugă după Rusoaica din romanele rusești), sunt naturale și primare – și că instinctul sexual agresiv-irațional și, implicit, relațiile inegale dintre genuri fac parte din acestea.Citită în context, se poate observă cum narațiunea respectivă promovează tacit un sistem de valori desuet. Totuși, că de obicei, literatură reușește – cu sau fără voia autorului – să scoată în evidență anumite nuanțe ideologice importante, care au fost ascunse sau ignorate în trecut...