Traducător: Alex Cistelecan
Am adunat aici texte scrise în timpul lunilor de stare de excepție ca urmare a crizei sanitare. Sunt intervenții punctuale, adesea foarte scurte, care încearcă să reflecteze asupra consecințelor etice și politice ala așa-zisei pandemii și, totodată, să definească transformarea paradigmelor politice pe care măsurile de excepție au trasat-o treptat.
Acum că au trecut mai bine de patru luni de la începutul crizei, a sosit momentul să ne raportăm dintr-o perspectivă istorică, mai amplă, la evenimentele cărora le-am fost martori.
Dacă puterile care guvernează lumea au hotărât să nu rateze pretextul unei pandemii – nu contează încă: dacă adevărată sau simulată – pentru a transforma din temelii paradigmele guvernării oamenilor și a lucrurilor, asta înseamnă că acele modele se aflau, potrivit acestora, într-un declin gradual, inexorabil, nemaifiind adecvate noilor exigențe. Cum de altfel, confruntați cu criza care a zguduit Imperiul Roman în secolul al III-lea, Dioclețian și, mai apoi, Constantin au întreprins acele reforme radicale ale structurilor administrative, militare și economice care aveau să culmineze în autocrația bizantină, la fel și puterile dominante au hotărât astăzi să abandoneze fără regrete paradigmele democrațiilor burgheze, cu drepturile, parlamentele și constituțiile lor, pentru a le înlocui cu dispozitive noi, al căror scop abia dacă putem să-l întrezărim, și care probabil că nu e cu totul clar nici pentru cei care îi trasează liniile.