Grigore Leşe

„Am avut norocul să mă nasc în Ţara Lăpuşului, acolo unde doina se cântă de când lumea, acolo unde doina se poate încă auzi când te aştepţi mai puţin, săvârşită în grumaz, cu înturnături tulburătoare şi pauze nefireşti, horită «de stâmpărare» în cel mai străvechi stil cunoscut la noi. Am avut norocul să cresc cu muzica lor, să îi ascult, iar mai târziu să pot cânta, să mă identific cu horea, să n-o abandonez niciodată atunci când oamenii râdeau auzind-o, aşa stranie, aspră şi de demult, apoi să fac din promovarea ei scopul principal al vieţii mele. Străbunica Dochia din Stoiceni horea, la fel şi mama mea, Năstasia lu Pavăl din Fânaşe." (Grigore Leşe)..

„Cartea pe care am scris-o este una de împăcare. Cartea drumului meu de cunoaștere și înțelepciune, în care horea mi-a fost și înger păzitor, și ispită.Mulți oameni se întreabă dacă valorile trecutului vor rezista în avatarurile mileniului trei. Astăzi, prezentul este hodorogit. Vătămat de trecut, este umil, neînsemnat și nevoiaș. Prezentul este ținut în derută, este rătăcit. Raportarea permanentă la trecut a devenit un clișeu. Este adevărat că reprezintă și o modalitate de venerare a strămoșilor, dar nu trebuie să invocăm tot timpul moaștele trecutului. Prezentul are taine noi, este un urcuș, ne dă putere. Nu-l putem lăsa în singurătate. El se va lumina prin înfăptuirea, puterea, forța și tăria lui, ne va proteja de reacțiile trecutului datorită ritmicității sale. Nu-i grija mea ce se va întâmpla cu trecutul. Eu trebuie să trăiesc prezentul, horind...“„În ziua de astăzi, asistăm la o decadență a muzicilor rurale și urbane. Ele nu mai au forță, energie și valoare. Se desfășoară în formule stereotipe și uniformizate. Libertatea de a hori nu se lasă însă învinsă de trecerea vremii. Horitorul trebuie «să stâmpere». De aceea se spune că horea nu stă în orice trup. Nu se cuibărește oriunde. Horitul este un dar spiritual, înseamnă inspirație, măiestrie, este un prilej care îți aduce fericire și izbândă. «Doamne, mândru-i a ști hori!» Horea te împlinește, te face om întreg. Când viețuim în duhul horilor, traiul de zi cu zi este bucurie. Horind, sunt și nu sunt pe lumea asta, sunt ochiul nevăzut dintre strămoșii mei și urmașii mei.” (Grigore Leșe)..

„Vreau să urc pe muncei, să simt mirosul de fâneaţă coaptă. Să mă liniştesc şi să-mi adun gândurile. Mi-e dor să ascult vântul, să ascult cum freamătă pădurea. Să ascult liniştea nopţii. Aici oamenii nu umblă noaptea, ca huhurezii. Nu-s ceasurile bune. În oraşe oamenii umblă între ceasuri...Când sunt în Bucureşti, cânt în gând şi-mi imaginez lumea mea de-acasă, de demult. Adeseori, când traficul e bară la bară şi totul pare zadarnic, iau fluierul din geantă. Cunosc semafoarele din drumurile mele de zi cu zi, ştiu când am timp de o hore şi când de un joc, zic în fluier până când se amestecă verdele cu roşul, până când claxonul din spatele meu spintecă aerul, până când li se amestecă glasurile precum stările mele. Mă izolez în cântec şi aşa reuşesc să mă regăsesc. Funcţionează. E ca o călătorie în timp într-o lume mai bună, mai frumoasă, mai adevărată.” (Grigore Leșe)..