Bestseller internațional
Guillaume Musso, „romancierul preferat al Franței” (Lefigaro.fr), prezintă o poveste explozivă şi plină de umor care sfidează orice scenariu previzibil încercând să răspundă la întrebarea: „Ficțiunea are puterea să influențeze viața reală?”.
Tom Boyd este un scriitor celebru, aflat în pană de inspiraţie. Billie este o tânără frumoasa şi rebelă, cu un simţ al umorului neobişnuit. Dar mai e un amănunt: Billie este chiar eroina romanelor lui Tom. Într-o noapte, când el se afla pe buza prăpastiei, ea prinde viaţă. Şi îi aduce o veste tulburătoare: dacă el nu mai scrie, ea va muri. Astfel începe o călătorie halucinantă, în care Tom trebuie să-şi recapete inspiraţia ca să poată salva viaţa femeii de care tocmai se îndrăgosteşte. Tom şi Billie vin din lumi diferite, dar care se hrănesc una din alta. Cine va învinge în acest joc dur al seducţiei: realitatea sau ficţiunea?
,,Dintre toate personajele pe care le-am creat, Billie este preferata mea. Îi simt atât de tare lipsa, după ce am terminat de scris romanul, încât s-ar putea spune că sunt îndrăgostit!” - Guillaume Musso
,,Un roman ca un spectacol de magie. O pendulare delicată ca zborul unei păsări între real şi imaginar. Când ne aşteptăm mai puţin, scriitorul ne strigă din oglindă, ca să ne amintească un lucru esenţial: viaţa este un roman.” - Le Parisien
,,Cel mai bun roman al lui Guillaume Musso de până acum. O intrigă perfectă şi un final uluitor!” - Le Figaro Littéraire
„Musso are darul de a crea intrigi originale și pe acela de a clădi și de a spori suspansul până la ultima pagină.” - Direct Soir