Emma Bovary este o femeie frumoasa si plictisita, prizoniera in casnicia cu un doctor mediocru si sufocata de banalitatea vietii de provincie. Cititoare infocata de romane sentimentale, ea tanjeste dupa pasiune si isi cauta refugiul in fantezii romantice, in cheltuieli excesive si, in cele din urma, in adulter. Aventurile sentimentale hranite cu iluzii ajung insa si ele s-o dezamageasca, iar consecintele sunt devastatoare. Portretul plin de erotism si de sensibilitate psihologica realizat de Flaubert Emmei Bovary a starnit indignare la data publicarii romanului, iar autorului i-a fost intentat un proces pentru obscenitate. Descrierea eroinei s-a dovedit atat de realista, incat multe femei au afirmat ca-i servisera drept model. De altfel, protagonista lui Flaubert n-a incetat sa fascineze, de atunci, generatii intregi de cititori. Eroina romantica sau sotie intretinuta si nevrotica, mama neglijenta sau femeie instinctiv revoltata impotriva constrangerilor vietii mic-burgheze, Emma Bovary ramane unul dintre cele mai enigmatice si mai tulburatoare personaje ale fictiunii moderne.
Flaubert nu e doar un autor, e o idee. Nu e doar o idee filosofica, e o idee sensibila. Exista multi autori‑idei, dar si autori‑clisee. In cazul nostru insa, e greu de definit ideea sensibila pe care o reprezinta Flaubert. Pentru ca el sta undeva intre Balzac si Proust, acolo unde literatura care plecase cu gandul de a spune adevarul despre lume isi da seama ca adevarul la care poate ajunge ii apartine, sta in stil si nu poate fi decat autenticitate. [...] Excelenta literara a romanului Madame Bovary a trebuit sa astepte insa aparitia si impunerea pe scena literara a lui Marcel Proust. De atunci incoace, Flaubert este considerat primul scriitor modern al literaturii franceze.
Alexandru Matei
Multi scriitori, printre care si eu, au incercat, la un moment dat, sa fie Flaubert.
Orhan Pamuk
Stiam ce fel de scriitor mi-ar fi placut sa fiu si mai stiam ca aveam sa fiu indragostit pana la moarte de Emma Bovary.
Mario Vargas Llosa