Rațiunile de stat au obligat-o pe Maria de Edinburgh, nepoata reginei Victoria și a țarului Alexandru al II-lea, să accepte căsătoria cu prințul moștenitor al unui regat foarte tânăr de la porțile Orientului, România. Însă calculele capetelor încoronate și ale politicienilor s-au dovedit cu totul greșite.
Ajunsă la București, Maria a descoperit că frumusețea, farmecul și inteligența o îndreptățesc să joace un rol mai important și mai folositor pentru noua sa patrie, pe care a învățat să o iubească pătimaș. Ca regină, Maria a fost simbolul dătător de speranță al României în anii grei ai Primului Război Mondial, fie mergând pe front, fie implicându-se în jocurile aparent subtile ale diplomațiilor occidentale. Ca femeie, a avut pasiuni și decepții, trebuind să lupte cu prejudecățile epocii sale. Ca mamă, a fost împlinită și a îndurat și durerea pierderii unui fiu. Ca scriitoare, a cunoscut succesul în țara ei și în întreaga lume. Ca personalitate, iradiantă și excentrică, a fost favorita presei internaționale, care a răsfățat-o cu superlative. Ca personaj istoric, a învins uitarea, chiar și în timpurile în care în patria sa nu mai era îngăduit să se vorbească despre marile simboluri și despre marile personalități. A fost, cu adevărat, ultima romantică a unei epoci irepetabile.
