Jocul cu mărgele de sticlă

În „Jocul cu mărgele de sticlă” clasicismul armonios și echilibrat se interferează cu romantismul avantat și patetic, ambele au numeroase puncte de tangență cu realismul și nu se refuză contactului înnoitor cu expresionismul și suprarealismul. Motive, tipologii, procedee, mijloace de expresie aparent ireconciliabile celebrează în scrisul lui Hermann Hesse întâlniri amicale, că pentru a demonstra că nimic nu este inutil și pe deplin perisabil în experiență creatoare a secolelor.