George Robert S. Mead (1863−1933), un savant de mare intuitie si patrundere, ale carui activitati literare sunt cuprinse intre secolele XIX‒XX, trebuie privit ca un pionier de prim rang in domeniul studiilor gnostice si hermetice. C. G. Jung insusi a facut o calatorie speciala la Londra in ultima perioada a vietii lui Mead spre a-i multumi pentru munca sa de pionierat in traducerea si comentarea corpusului de scrieri gnostico-hermetice. Ceea ce Jung pretuia la Mead nu era numai eruditia sa remarcabila si intrebuintarea plina de eleganta a limbii engleze, ci mai ales afinitatea sa catre experienta gnozei. Mead a scris despre vechile carti de intelepciune din interior, ca sa spunem asa, iar in aceasta privinta el semana mult cu Jung.
Istoria cercetarii hermetice moderne este una sinuoasa. Pana in ultima parte a secolului al XIX-lea literatura hermetica era privita mai ales ca un fals realizat de neoplatonicieni. In perioada 1850-1860 savantii au inceput sa puna la indoiala aceste idei. La inceputul secolului al XX-lea, Reitzenstein a publicat traducerea sa la Poimandres si a dovedit ca scrierile hermetice tin de spiritualitatea helenistico-egipteana. Mead s-a alaturat fara echivoc noii perspective si pana la urma s-a dovedit ca a avut dreptate.
Probabil ca cel mai mare merit al lui George Robert Mead a fost capacitatea sa de a discerne sensul launtric si spiritual al scrierilor hermetice si gnostice. Spiritul sau inflacarat a patruns in miezul experiential al acestor scrieri vechi si a observat acolo un mesaj atemporal ce afirma potentialul uman de transformare si patrunderea suprema a transcendentei. Pentru aceasta, chiar mai mult decat pentru eruditia sa, ii datoram lui George Robert Mead recunostinta noastra.
Stephan A. Hoeller, Introducere la The Hymnes of Hermes
„Ca se pot trage alte concluzii din riturile si miturile misterice a fost in orice caz perspectiva unei traditii a misticilor evrei si crestini timpurii pe care Hipolit ii numeste naaseeni. Acesti gnostici sustineau ca crestinismul, sau mai degraba Vestea cea buna a lui Hristos, era exact implinirea doctrinei launtrice a institutiilor misterice ale tuturor popoarelor; iar telul tuturor acestora era revelatia Misterului Omului.”
„Thot Hermes a fost pentru egipteni, din cele mai vechi timpuri, revelatorul intregii intelepciuni vechi si ascunse; el era par excellence autorul tuturor scrierilor sacre si scribul zeilor.”
