Cu fotografiile autorului
12 țări. 40.141 de kilometri. Silviu Reuț a pornit, de unul singur, într-o călătorie prin America Latină – un continent deopotrivă fascinant și periculos. Vreme de 6 luni, a străbătut Mexicul, Guatemala, Honduras, Nicaragua, Costa Rica, Panama, Columbia, Chile, Argentina, Bolivia, Peru și Ecuador. Și-a asumat riscuri, a înfruntat numeroase provocări și s-a lovit, nu de puține ori, de diferențe culturale greu de imaginat. Scrisă cu mult talent, relatarea drumului său se citește pe nerăsuflate și ne poartă pe urmele unui adevărat explorator. Trăim alături de el experiența cu totul inedită a călătorului – în cel mai pur și autentic sens cu putință. Vedem locuri de o frumusețe ireală și le aflăm poveștile. Lumea în care pătrundem pare desprinsă dintr-un film de aventuri, cu personaje și întâmplări pe care nu le vom uita curând.
„Lumea de astăzi este cartografiată în totalitate, dar și dezvrăjită. Nu trăim în epoca marilor descoperiri și taine – a Drumului Mătăsii, a curselor polare, a expediției HMS Beagle, a cuceririi Everestului, a țărilor izolate de restul lumii –, însă magia lumii de demult mai poate fi descoperită acolo unde natura ostilă a conservat-o, ori acolo unde turismul în masă a cruțat-o. Există încă mister și splendoare, chiar dacă acum pornim în căutarea lor cu unelte ca GPS-ul sau smartphone-ul. Trebuie doar să pleci la drum singur, să faci autostopul sau să hoinărești prin zone izolate, dormind sub cerul liber. Nu știi peste ce vei da acolo unde te duci, dar știi că doar ducându-te vei putea da un răspuns tuturor întrebărilor care te macină.“ — SILVIU REUȚ
SILVIU REUȚ este aventurier, explorator, biciclist, iubitor de natură, adept al joie de vivre, filozof amator, autodidact cu un sindrom obsesiv-compulsiv de a citi toate cărțile din lume, sportiv. Se află în căutarea unui soi de echilibru existențialist între corp și spirit, fie că acesta se numește mens sana in corpore sano, eudaimonia sau bonheur. În 2019 și-a lansat prima carte, L’chaim: 4 luni cu autostopul prin Europa și întoarcerea în România.