Înscrisă în şirul mai multor cărţi despre autorul lui Ion, semnate de Iacob Naroş, Liviu Rebreanu şi proza scurtă îmbogăţeşte interesul general pentru nuvelistica scriitorului ardelean, tot mai accentuat în ultima vreme, năruind astfel clişeul, prea multă vreme cultivat, conform căruia proza sa scurtă ar reprezenta doar un laborator pentru capodoperele romaneşti. Cartea de faţă este o voce din discuţia actuală, nu lipsită de o temperatură ridicată uneori, despre un mare nuvelist. Stilul autorului, eliberat de excese teoretice şi lipsit de morgă academică, este garanţia unei lecturi agreabile. (Andrei Moldovan)..

În Maieru am trăit cele mai frumoase și mai fericite zile ale vieții mele. Până ce, când să împlinesc zece ani, a trebuit să merg la Năsăud, la liceu. De la Maieru la Năsăud, cale de cinci ore cu trăsura, am plâns amarnic, parcă instinctul mi‑ar fi spus că nu voi mai avea niciodată bucuria de viață ce am simțit‑o în comuna mare, bogată, de la poalele Ineului, cel cu zăpada eternă. (LIVIU REBREANU, Mărturisiri)O nouă carte despre viața lui Rebreanu trebuie deci să fie, înainte de toate, o carte exactă, o carte cinstită. Este supremul omagiu ce‑i poate fi adus. (NICULAE GHERAN, Tânărul Rebreanu)Românismul văzut de Rebreanu pare a fi general valabil peste ani; pentru el, «românul are intuiția eternității lui ca ființă colectivă. De aici, imensa lui putere de a se asimila împrejurărilor, păstrându-și totuși intact sufletul».S-ar crede astfel că cel care ar avea de gând să scrie biografia lui Rebreanu le-ar avea pe toate la îndemână, însă, după mărturisirile lui Rebreanu însuși, din Romanul romanelor – material pentru conferințe –, aflăm că biografia sa interioară este mai ascunsă decât cea exterioară. Să nu uităm și faptul că biografia scriitorului, pe alocuri, atâta câtă este prezentă în scris, se zbate între realitate și ficțiune, mai ales cea cu argumente provenite din partea unor confrați literari sau a celor din familie.Ne întrebăm așadar, pe bună dreptate, astăzi, după ce vedem atâtea puncte de vedere din partea celor ce privesc, fiecare în parte, din alte puncte de vedere decât cele ale predecesorilor lor, dacă Rebreanu va fi sau nu un autor al viitorului. Ținând, de asemenea, cont de atâtea izvoare documentare insuficient cercetate, suntem siguri că alături de acel depozit de date aparținătoare lui Niculae Gheran, vom asista la noi exegeze asupra operei rebreniene, dar și a întregii existențe zbuciumate a scriitorului, îngemănate cu cele scrise.Rebreanu vorbește despre spiritul ardelean ca fiind față-n față cu cel românesc: «Spiritul românesc e unic și cuprinde, deopotrivă, ardelenismul, moldovenismul, muntenismul sau oricum s-ar numi particularismele din care se alcătuiește fizionomia sufletească a neamului nostru, cea mai unitară parte în lumea asta.» (...) Referitor la Transilvania și misiunea ei spirituală, Rebreanu afirma într-un interviu (...) că Transilvania are rolul de a aduce în viața românilor «acea concepție de seriozitate și tenacitate» de care au nevoie. Într-o altă mărturisire, Rebreanu susține că toată opera lui se datorează Ardealului: «Pot să afirm că opera mea n-ar exista fără Ardeal care-i dă totul. Fără să fie locală prin aceasta și să aibă o culoare regională, ardelenismul – în ce are mai prețios e toată opera mea. Socot că Ardealul e un plus de eticism în artă, o lege a artei, cu locul, cu aerul, cu pământul, cu omul și viitorul ei». (IACOB NAROȘ)..