Cum as putea sa exprim in cateva cuvinte ce mi-a daruit acest om sfant? Singurul lucru pe care il pot spune este ca in preajma sa simteam ca Dumnezeu este viu, iar fericitul Staret era un «organism viu». Asa cum viata biologica se transmite din generatie in generatie prin organisme vii, nu moarte, tot astfel si viata duhovniceasca se transmite de la o generatie la alta prin organisme vii, precum Sfantul Paisie. A fost un teolog empiric, traitor, un mare sfant al Bisericii noastre, desi nu a studiat teologia la scoli inalte. Se distingea printr-o minunata simplitate, in care intrezareai o adanca maturitate duhovniceasca. Spunea cuvinte dintre cele mai simple, de multe ori pline de umor, care aveau o putere uimitoare. Cuvantul sau cadea in sufletul fiecarui om asemenea fulgilor de nea care se astern pe pamant lin, dantuind. Imbraca totul in alb si patrund adanc in launtrul de ape al pamantului. Cuvantul sau patrundea, asadar, in chip simplu, in inima oamenilor. Si inainte si dupa canonizarea sa, viata si invatatura Sfantului Paisie au avut si au o inraurire asupra intregii lumi. As putea spune ca este un Staret contemporan al tuturor, universal. († Ierotheos, Mitropolit al Nafpaktosului)..

Când vorbim despre sfinți, nu avem în vedere oameni în afară lumii, oameni ce au viețuit cândva, în trecut, ci pe cei ce viețuiesc și astăzi, care se împărtășesc de energia‑lucrarea curatitoare și, mai cu seama, luminatoare și indumnezeitoare a lui Dumnezeu. Prorocii sunt numiți „vazatori”, „cei ce văd” deoarece ei le văd pe toate lămurit. Văd lămurit voia lui ­Dumnezeu, Îl trăiesc pe Dumnezeu, văd limpede energia‑lucrarea pronia­toare a lui Dumnezeu, prin care El ține lumea, Îl văd pe Dumnezeu în istorie și în natură. În vreme ce noi, din pricina intunecarii minții noastre, le vedem pe toate întunecate, vazatorul le vede pe toate luminoase, că unul ce are mintea luminată. Trebuie să prețuim și să ne uimim de acest nume, „Vazatorul”, dat de popor lui Samuil. Prorocul Samuil era un om îndumnezeit și cu el se împlinea cuvântul lui David: „Cele nearatate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale mi‑ai arătat mie” (Psalmi 50:8).Sfinții văd și răutatea care există în inima noastră, precum și Harul lui Dumnezeu. Văd gândurile care ne chinuiesc, și de multe ori ni le vădesc pentru a ne îndrepta. Văd și boală minții și a inimii noastre, iar că unii ce au știință de a tamadui și cunosc care sunt metodele terapeutice potrivite, fac tot ce le stă în putință, cu dragoste, pentru a ne vindecă. „Vazatorul” este un nume strâns legat de știință tămăduirii. - Mitropolitul Ierotheos al Nafpaktosului și Sfântului Vlasie..

Viețuind într‑o societate în care personalitatea este fărâmițată, într‑o societate dominată de zgomot și de imagini ce îl robesc pe om rațiunii, simțurilor și stimulilor din afară, putem înțelege marea însemnătate a acestui mijloc de tămăduire al Bisericii Ortodoxe: isihia (liniștirea) minții. Este calea străbătută de toți prorocii Vechiului Testament, de apostoli, mucenici și mărturisitori, de asceți și cuvioși.Fără isihie‑lucrare niptică, omul nu poate păși împreună cu Hristos pe calea dobândirii slavei Sale și nu poate ajunge la trăirea Tainei Crucii și a Învierii Lui, care exprimă duhul întregii Tradiții isihaste. Curățirea de patimi, împlinirea poruncilor lui Hristos vădesc, în fapt, pogorârea în propriul iad, adică în „valea” morții. Odată cu luminarea minții începe însă învierea cea dintâi, împărtășirea de Paștile Domnului. Predarea noastră în mâinile lui Hristos, Biruitorul morții, este însăși esența vieții isihaste.De vreme ce teologia reprezintă descoperirea lui Dum­nezeu în inima curată a omului, tot ceea ce ține de închipuiri, rațiune omenească și este rupt de calea ascezei ortodoxe, prin care se curățește oglinda inimii, este mincinos și lipsit de ipostas. Cei care filosofează astfel se află în hotarele închinării la idoli, nu teologhisesc despre Cel Ce este, ci despre ceva lipsit de ipostas, produs al speculațiilor și al închipuirii lor. Tămăduirea omului constă în tămăduirea minții sale (nous) prin curățire, luminare și desăvârșire, cu alte cuvinte, prin vederea slavei lui Dumnezeu...