Mai tragica era problema tineretii, Marele Stat-Major dand ordin ca toti tinerii de la varsta de 18 ani in sus sa plece de la vetrele lor si sa se indrepte spre Moldova. Ordinul era explicabil, fata de marile pierderi pe care le suferisem trebuia sa ne asiguram in Moldova cat mai multe posibilitati de noi recrutari, era o conditie indispensabila pentru refacerea armatei si pentru continuarea luptei. Dar in imprejurarile in care ne aflam atunci, va puteti inchipui ce a fost executarea practica a unui atare ordin. Sa transporti zeci de mii de tineri cu trenul, era o imposibilitate materiala. Nu ramanea deci decat sa vina pe jos, dar nenorocitii de ei unii nu aveau haine, altii erau desculti, cerseau de mancare, cadeau de oboseala, se imbolnaveau de frig, mureau pe la portile hanurilor.Spre culmea nenorocului, se raspandise vestea ca in urma participarii unor cercetasi la luptele de la podul Jiului, germanii, drept represiune, impuscau fara judecata pe toti cercetasii, si atunci mii de cercetasi, mii de copii de 10, 12, sau 14 ani au pornit nebuneste pe jos spre Moldova. Situatia era de asa fel ca nu puteam face mai nimic pentru ei, abia mai tarziu, in Moldova, le-am putut veni in ajutor, dar dupa cate dureri si dupa cate jertfe!La fiecare dintre noi era de dimineata pana noaptea tarziu o miscare si o agitatie nemaipomenita. Partizani politici, rude, prieteni, cunoscuti intrau si ieseau, unii voiau sa plece si cereau sa le inlesnim plecarea, altii se intorceau ca sa spuna ca s-au razgandit, altii nu se puteau hotari, se vaitau si cereau sfaturi. Nu stiai singur ce sa mai faci, cum sa-i linistesti si cum sa-i impaci. Te implorau, te amenintau, era sfasietor...

Regina Elisabeta era cea mai inversunata aparatoare a cauzei germane. Le spunea tuturor ca niciodata si pentru nimic in lume nu va consimti sa stea un ceas macar pe tronul unei tari in razboi cu Germania ca, daca Romania vrea sa faca acest pas, Regele trebuie sa abdice imediat, ca Principele Ferdinand si copiii lui ar fi niste tradatori fata de sangele ce curge in vinele lor daca n-ar urma fara sovaire pe batranul rege in exilul lui. Romania sa-si aleaga un Rege de unde poate, si alte asemenea cuvinte imprudente si rau vazute. Toti stramosii germani ai acestei principese care se mandrea ca unul dinr-insii tinuse spada lui Carol cel Mare la incoronarea din Aix-la Chapelle, toti stramosii ei se ridicasera intr-insa si hotarat ca in acele zile era o germana si numai o germana. De dimineata si pana seara atata pe bietul Rege a carui inima era deja destul de stapanita de atavismele lui germane si destul de tulburata.Dar era mai mult, toata famila regala era in lupta si in vrajba. Principele Ferdinand, care a fost intotdeauna un principe mostenitor model, adica un principe care se tinea la o parte de orice amestec politic si de orice intrigi ca sa nu poata fi invinuit ca ingreuneaza sarcina unchiului sau, tocmai dansul declara ca, oricare ar fi sentimentele si regretele lui, se crede moralmente dator sa urmeze pe Regele Carol si, prin urmare, daca abdica, el nu va primi Coroana. Principesa Maria, in schimb, care se zicea principesa engleza, dar care fusese crescuta de mama sa, fiica unica a Tarului Alexandru II in mediul marilor-duci si, in fundul sufletului ei, a avut necontenit o mare slabiciune pentru Rusia, reprezenta la Palat Entanta. Cum nu prea stia a-si stapani sentimentele, vorbea la Pelisor in sens invers cu aceeasi vehementa si, uneori, cu aceeasi imprudenta cu care vorbea la Peles Regina Efisabeta. "N-am venit in Romania ca dupa 20 de ani sa renunt la Coroana Rornaniei! Nu mi-am sacrificat tineretile si nu m-am ostenit sa dau tarii acesteia mostenitori de coroana, ca sa-i vad acum ratacind prin lume ca principi germani in exil! Eu de tara asta nu ma despart! Inteleg aspiratiile si le imbratisez. De altminteri unde sa merg? Eu, germana nu sunt, la drepturile mele de principesa engleza m-ati silit sa renunt cand m-am maritat, alta patrie decat Romania nu am. Daca Principele Ferdinand renunta la Coroana si pleaca in Germania dupa unchiul sau, eu divortez si stau aici."..

on G. Duca s-a nascut la Bucuresti in anul 1879, fiul lui Gheorghe I. Duca si al Lucici Ghika, tatal sau fiind ctitorul Scoalei de Poduri si Sosele, precum si director general al Cailor Ferate Romane, iar bunicul sau a fost ministru de Razboi in anii 1868-1869, adica la inceputul domniei Principelui Carol.A urmat cursurile Liceului Sfantul Sava, si mai apoi si-a dat doctoratul in Drept si Stiinte Politice la Sorbona, sustinandu-si in 1902 teza cu titlul "Societatile Cooperative in Romania". Reintors in tara, lon Duca a intrat in Magistratura, fiind curand repartizat judecator la Horez, data la care a inceput legatura lui de-o viata cu Judetul Valcea.In paralel si-a inceput si activitatea politica in partidul liberal, sub obladuirea lui Ion I.C. Bratianu, vechi prieten al tatalui sau, iar in 1907, ca deputat de Valcea in Parlament, si-a tinut primul discurs cu prilejul dezbaterilor privitoare la problema tocmelilor agricole, Take Ionescu si cu Petre Carp fiind printre politicienii zilei care l-au incurajat cel mai mult cu acest prilej. In acelasi timp, Ion Duca a fost numit director al Bancilor Populare, cand a dovedit o data mai mult ca atat dezvoltarea sociala, cat si cea economica a tarii nu putea fi asezata pe o baza trainica decat prin organizarea temeinica a taranimii.In 1914 a intrat ca ministru al Educatiei si Cultelor in guvernul liberal, prezidat de Ion Bratianu, unde a fost printre membrii cei mai activi ai cabinetului in lupta pentru intrarea Romaniei in razboi alaturi de Aliati. La sfarsitul razboiului a fost insarcinat cu expunerea de motive a decretelor-legi ce trebuiau sa oranduiasca raporturile intre Ardeal si Vechiul Regat pana la alegerile pentru constituanta; apoi, ministru de Domenii fiind, a avut sarcina sa execute reforma agrara, punandu-si astfel iscalitura pe cele trei decrete din Vechiul Regat, precum si pe acelea ale reformelor din Transilvania si Bucovina.Din 1922 pana in 1926 a fost ministru de Externe, principalele sale activitati fiind in cadrul Ligii Natiunilor, cat si la variatele intruniri ale Micii Intelegeri, cu care prilej a fost unul dintre cei mai aprigi sustinatori ai principiilor democratice in viata internationala, cat si al integritatii tratatelor de pace.Ministru de Interne in ultimul guvern al Regelui Ferdinand din 1927 pana in 1928, a ramas in opozitie la inapoierea lui Carol II, pana cand noul Suveran a adus la putere partidul liberal, al carui sef Ion Duca devenise in 1930, la moartea lui Vintila Bratianu.In noiembrie 1933, Ion G. Duca a devenit prim-ministru al Tarii Romanesti, pana la uciderea lui in Gara Sinaia cateva saptamani mai tarziu, pentru ca incercase in zadar sa apere si sa lupte pentru principiile democratice pe care le urmarise cu atata indaratnicie din tinerete...