Trei crime îi schimbă planurile profesorului Baker de la Universitatea Princeton, aflat la Sighișoara pentru o conferință de istorie. Cea mai controversată figură a Europei de Est, Vlad Țepeș, a finanțat un proiect ambițios care avea să schimbe fața întregii lumi. Proiectul: multiplicarea unui mesaj menit a fi descifrat doar de anumiți inițiați. În 1455 codul este ascuns în prima lucrare tipărită vreodată: Biblia B42 cunoscută și ca Biblia lui Gutenberg.
„Igor Bergler, dincolo de succesul de piață, dar și asta spune foarte mult, este unul dintre cei mai năprasnici scriitori din literatura noastră contemporană, iar cartea lui, deși localizată, aparent, este prima pe care o știu eu care se adresează, prin tipul de imaginar, prin stil, prin structură, dar mai ales prin straturile culturale și ideatice pe care le include, ca o păpușă rusească, unui cititor care a parcurs totul, de la fragmentele babiloniene și până la teoria multiuniversurilor. E o carte de o complexitate uluitoare. O mare narație despletită la nesfârșit.“ Pavel Șușară
„Istoria nu a fost niciodată mai bine îmbinată cu spaimele prezentului.“ Simona Epuran, Cleveland State University
„Arta suspansului lui Dan Brown întâlnește cultura enciclopedică și umorul lui Umberto Eco.“ Calvin Moore, Harvard University
„Un puzzle de o inteligență diabolică. Cea mai bună carte despre conspirații din ultimii ani.“ Catherine Melissa Park, Columbia University