„Am început să scriu împotriva utopiei acum peste patru decenii, sub influența cărții clasice a lui Cioran, Histoire et utopie (1960), revoltat de utopia realizată în care trăiam. Esența acelei reflecții bazate pe lecturi avide și experiență se găsește în cartea mea încheiată în 1987 și apărută abia în 1991, Utopica. Studii asupra imaginarului social. În același an, la Paris, îi spuneam scepticului de serviciu al unei lumi pe sfîrșite că eram în fine capabil să-i dau dreptate integral. Ba chiar mai rău... El se opunea utopiei, dar accepta (nu doar ambivalent) existența unui orizont utopic. Adică îngăduia utopia neîmplinită. Eu, ajuns în Lumea Liberă, nu mai puteam face asta. Sperasem în România că Occidentul putea evita trecerea inexorabilă din orizontul utopic în utopie și apoi în distopie. Dar istoria mă contrazicea. Dragoș Dragoman are față de Cioran și de mine tristul privilegiu de a trăi la tinerețe dispariția distincției (problematice) dintre utopie și distopie. Într-o carte densă și lucidă, el ne vorbește despre asta și despre fenomenul direct legat: eșecul democrației.” Sorin Antohi, membru în Academia Europaea
„Trăim un moment de profundă transformare economică, socială și instituțională, o transformare însoțită de o la fel de profundă realiniere politică și ideologică. Este un proces istoric fără precedent. Vechile certitudini au colapsat iar confortul ideologic și intelectual pe care acestea îl ofereau a fost înlocuit de o masivă incertitudine relativ la noile sisteme politice și ideologii care se întrezăresc la orizont. Cartea de față încearcă să surprindă câteva aspecte esențiale, inconfortabile și uneori de-a dreptul îngrijorătoare cu privire la direcția în care ne mișcăm ca societate și civilizație. Este o încercare curajoasă de a ieși din zona conformismului intelectual și ideologic inerțial care mai domină încă discursul public românesc. Cititorul nu va fi întotdeauna de acord cu interpretările oferite de autor. Dar va aprecia întotdeauna modul curajos în care acesta atacă problemele și mai ales efortul de analiză și de informare care stă în spatele acestei interpretări. Cartea face mai mult decât să informeze sau să interpreteze. Această carte – fie că ești în acord, fie că ești în dezacord cu ea – te provoacă să gândești și să regândești despre lumea în care trăim și direcția în care se îndreaptă aceasta. Într-o lume în care discursul public este dominat de clișee şi de propagandă, acest lucru reprezintă un merit imens.” Dragoș Paul Aligică, Universitatea din București și George Mason University
„Credința în posibilitatea unei lumi perfecte, complet armonioase, ca expresie a unei naturi umane identice și posibil de cunoscut în toate detaliile sale, acesta este firul roșu ce străbate întreaga gândire occidentală. Deși pierdută, o astfel de lume poate fi recreată. Deși distrusă de contradicții, de neînțelegeri și conflicte, ea poate fi recreată mai bine, mai armonios, mai raţional. (…) Acesta este fundamentul idealismului utopic occidental.
(…) Fiind o nouă utopie, noul sistem crede că va reuși mai bine acolo unde cele vechi au eșuat. Dotat cu mijloace tehnice nemaivăzute până acum, cu mașini cu putere imensă de calcul cu sisteme de supraveghere completă și continuă, el este acum dispus să încerce, din nou, să le aducă celor supuși lui întreaga securitate, întregul confort, deplina satisfacție, vizând scopul ultim, deplina Fericire universală.”
Dragoș Dragoman