Cea mai bună armată din câte au existat vreodată, armata lui Hitler, a pierdut războiul. În schimb, Germania a repurtat o victorie incontestabilă asupra evreilor: a reușit să-i scoată din Europa. În Holocaust, toate episoadele antisemitismului istoric s-au acumulat ca într-un vârf de lance, împlinind, prin „soluția finală“, mersul negativ al spiritului european împotriva lui însuși. Pentru Imre Tóth, hegelian prin formație, Holocaustul a fost o culminație a antisemitismului trăit ca dimensiune ontic-ontologică a spiritualității occidentale. Eliminându-i pe evrei, aceste „fosile vii“ ale Antichității, martori ai tranziției spre creștinism, mediatori între națiuni, culturi și lumi, țesut conjunctiv al omenirii, Holocaustul nu a făcut decât să ateste împlinirea mișcării istorice negative și autodistructive a Occidentului – în fapt, sinuciderea lui spirituală. „A fi evreu după Holocaust: un vierme se ridică din praf, din cenuşă. În faţa ochilor săi se înfăţişează un spectacol nou: după căderea cortinei peste o tragedie a cărei realitate ar fi fost de neconceput chiar şi pentru imaginaţia poetică a marilor autori greci, şi nu numai greci, privirea îi este captată de perspectiva noii ere care urmează, o eră a catharsisului declanşat în gândirea Occidentului tocmai de această tragedie universală care a fost şi va rămâne pentru eternitate evenimentul numit Shoah.“ (Imre TÓTH) „Nu poți să fugi de întâlnirea cu această carte fără să rămâi în dezordine cu tine. Iar cine o întâlnește nu poate scăpa de sentimentul rușinii. Unul care vine – cum să spun? – de dinaintea ta. Dar acest sentiment e până la urmă singurul remediu la felul în care ne-am lăsat locuiți, într-un moment sau altul al vieții noastre, de cea mai tenace și umilitoare prejudecată care ne-a fost transmisă din moși-strămoși.“ (Gabriel LIICEANU)..

Imre Tóth şi-a petrecut primii cincizeci de ani din viaţă în România şi Ungaria, înainte de a pleca în Occident. În acest dialog cu Péter Várdy, filozof maghiar stabilit în Olanda, Tóth vorbeşte cu sinceritate şi luciditate despre viaţa lui, despre modul său de gândire, despre istoria Europei secolului XX. Deopotrivă confesiune personală, mărturie istorică şi (auto)evaluare etică, volumul atacă frontal cele mai controversate aspecte ale vieţii individuale şi ale Istoriei, invitându-l şi pe cititor la un examen de conştiinţă, la reflecţie. „Omul este fermecător, un paradox el însuşi, aşezat la răspântia dintre etnii, limbaje, competenţe. Aristocratic prin natura sa şi snob prin destule apucături şi manierisme. În vremea aceea visa că aparţine unui Bucureşti subteran şi ocult, unei reverii mateine ale cărei determinări contingente mărturisesc că îmi scapă. Rămâne faptul că acest personaj cosmopolit are adânci rădăcini în lumea noastră şi în pătimirile ei, de care, acum departe de ea, continuă să fie, într-un chip mai degrabă oniric, legat.“ (Petru CREŢIA) „Părea că nu mai aparţine nici unui timp şi nici unui loc. Devenise un duh, un duh de obedienţă hegeliană, curios să urmărească la nesfârşit triumful spiritului lumii înălţat de fiecare dată pe nimicirea manifestărilor sale trecătoare, care avuseseră imprudenţa să revendice de partea lor câte un adevăr absolut.“ (Gabriel LIICEANU) „Avem aici o carte fascinantă, un itinerar spiritual Şi o fenomenologie a credinţei utopice, o meditaţie despre pasiuni mesianice și destine zdrobite în malaxorul numit istoria secolului XX. Sinceritatea este dogoritoare, onestitatea, copleşitoare. Comparabilă cu marile confesiuni, de la Istrati şi Koestler la Silone şi Wat, o contribuţie esenţială la înțelegerea mirajului comunist şi a demonismului său intrinsec. Imre Tóth a trăit internaţionalismul ca pe o chemare lăuntrică născută din multimilenara suferinţă a unei seminţii prigonite. S-a despărţit de comunism când a înţeles, foarte devreme, că este o imensă impostură.“ (Vladimir TISMĂNEANU) ..