Memoriile si insemnarile aviatorului francez Paul Blery, membru al Misiunii Militare Franceze in Romania, din Primul Razboi Mondial.
Dupa intrarea Romaniei in Primul Razboi Mondial de partea Antantei, Franta si-a asumat rolul de a ajuta armata romana prin intermediul unei misiuni militare. Avandu-l la conducere pe generalul Henri Mathias Berthelot, din randul acesteia a facut parte si un tanar aviator pe nume Paul Blery, ale carui amintiri despre misiune sunt redate in acest volum.
Cu obiectivitatea unui strain, autorul observa si descrie oamenii si locurile din Romania, impartasind impresiile pe care si le-a format, fie ca a fost vorba despre aristocrati si persoane de vaza, fie despre simpli tarani ori chiar despre soldati.
Cartea reprezinta o adevarata "bijuterie memorialistica", dar si o lectura care ne introduce in atmosfera unei perioade complicate si tumultuoase pentru intreaga omenire.
Spre deosebire de majoritatea aviatorilor care descriu cu lux de amanunte si detalii tehnice zborurile cu avionul si duelurile lor cu inamicul, eroul nostru este un om profund ancorat in realitate. Atentia lui se indreapta asupra oamenilor si locurilor, fie atunci cand strabate Rusia, de doua ori, fie, mai ales, cand este incartiruit in Romania, la Iasi, la Barlad, la Braila, la Galati, la Piatra-Neamt sau la Botosani. - Sorin Cristescu
Traducere din limba franceza Sorin Cristescu.