Alexander von Schönburg, temut cronicar monden, priveşte în urmă la viaţa fără griji, extravagantă şi uneori decadentă a celor bogaţi şi frumoşi, de dinaintea prăbuşirii pieţelor financiare. Şi le propune cititorilor săi să-l însoţească într-o expediţie printr-o lume, devenită între timp de poveste, a miliardarilor care îşi proiectează submarine, a bebeluşilor care au legitimaţii de frequent flyer şi a doamnelor care îşi injectează scurt o doză de neurotoxină în pomeţi, spre înviorare, în pauza de masă. Observaţiile sale asupra celei mai alese societăţi sunt o retrospectivă tăioasă şi adorabil de ironică a unei perioade care, astăzi, mai aminteşte doar de un dans pe marginea prăpastiei.
„De ce preferă bogaţii discreţia?
Paul Allen, unul dintre întemeietorii Microsoft, şi-a comandat un submarin (galben!) la constructorul Exomos din Dubai. Contractele de vânzare pentru asemenea submarine particulare includ de obicei clauze stricte de confidenţialitate. Herald Tribune relatează că tuturor inginerilor li se explică foarte limpede că «o gură slobodă poate scufunda o navă».
Dar într-un articol apare totuşi o scurtă relatare: «De fapt, nu am voie să vorbesc, dar vă pot da asigurări că e o adevărată operă de artă.» Se pare că numărul submarinelor particulare din mările lumii a depăşit o sută şi se vorbeşte că şi Roman Abramovici ar avea unul. «Dacă îl găsiţi, al vostru să fie», a replicat el arogant, când i s-a pus întrebarea.
Iar dacă încerci să afli ceva despre clienţii săi de la Bruce Jones, şeful firmei US Submarines, unul dintre producători, vei primi următorul răspuns: «Aş putea să vă dezvălui numele lor, desigur, dar după aceea ar trebui să vă împuşc, din păcate.»“ Alexander von Schönburg