Volum aparut la aniversarea a 65 de ani ai autorului, sub egida Centrului Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale Satu Mare si a Consiliului Judetean Satu Mare
Pe coperta: David Teniers cel Tanar, Alchimist in laboratorul sau (ulei pe panza, cca 1650)
Este suficient ca o carte sa poarte in titlu cuvinte precum secret, mister, ascuns, taina sau ocult pentru ca ea sa atraga imediat atentia, seducand cititorii prin promisiunea dezvaluirii unor lucruri mai putin accesibile, interzise profanilor. Oamenii au fost mereu fascinati de tot ceea ce este ascuns, de marile taine. Nu intamplator, asemenea mitologiei, ezoterismul a influentat evolutia literaturii, indeosebi cea a literaturii fantastice, a operelor bazate pe mister, oferind numeroase surse de inspiratie. De regula, literatura fantastica presupune prezenta semnificatiilor ascunse, alcatuind o captivanta initiere in inima misterului. Arta reprezinta o modalitate de a patrunde in profunzimea psihicului uman, de a releva semnificatiile adanci si legaturile secrete dintre fenomenele care scapa gandirii rationale. De cele mai multe ori, mesajele camuflate sunt transmise cu ajutorul simbolurilor. Ii revine cititorului atent provocarea sa decripteze fetele incifrate ale operei, lectura transformandu-se intr-un fascinant proces initiatic. Literatura ezoterica i se adreseaza unui cititor avizat care, plimbandu-se printr-o padure de simboluri, nu numai ca nu se rataceste, ci resimte din plin voluptatea spirituala a devoalarii marilor taine. (GHEORGHE GLODEANU)