Infrapaginal. Jurnal 2000-2018 ne dezvaluie un scriitor fara armura; pentru Ciprian Macesaru, scrisul nu este un exercitiu estetic, ci face parte din algoritmul fiziologic. Diaristul nu scrie pentru a se antrena, ci pentru se convinge ca respira. In Jurnalul sau, Macesaru se contempla, dar merge si mai departe, si dincolo de sine, recuperand ambitiile metafizice ale literaturii. In afara rezervatiei culturale in care traieste, scriitorul isi dezvaluie si emotiile cotidiene: acelea ale unui intelectual care impinge constiinta artei sale pana la exasperarea invecinata cu abisul disperarii.
„Tot slefuindu-si fiinta la trepidatiile estetismului si proiectandu-si in cinematograful interior geografii si referinte culturale cand fabuloase, cand notate cu acribie narcisiaca, personajul jurnalului ajunge sa se invecineze simultan cu diarismul lui Radu Petrescu si Adrian Marino, ceea ce constituie o polaritate paradoxala, dar care asigura pitorescul acestui spectacol. De altfel, atunci cand da verdicte muzicale dovedeste afinitati cu sensibilitatea lui Mihail Sebastian sau Mihai Radulescu. Placerea initiativelor culturale in care Ciprian Macesaru este un factor eminamente coagulant il apropie de criterionismul lui Petru Comarnescu, iar dezinvoltura cu care trece de la numele mari ale clasicismului pana la cel mai nou poet debutant il invecineaza cu nonsalanta stralucitoare a lui N. Steinhardt, singurul nostru eseist care putea ajunge intr‑o singura fraza de la Cervantes la Orson Welles, pana la Mariana Marin, fara sa irite pe nimeni.“ (Dan C. Mihailescu)
