Capodoperă vizionară a literaturii europene, romanul Malina, publicat pentru prima oară în 1971 și tradus în 30 de limbi, a fost ecranizat în 1991 de regizorul Werner Schroeter, cu Isabelle Huppert în rolul principal. Scenariul poartă semnătura scriitoarei Elfriede Jelinek.Viena. O femeie între doi bărbați. Unul din ei, Ivan (amantul), este obiectul unei iubiri pătimașe, dar mereu subminate. Celălalt, Malina (soțul sau prietenul), cerebral, distant, înțelege și controlează totul. Cel mai neobișnuit „triunghi“ din câte se pot imagina: doi dintre cei implicați sunt în realitate una și aceeași persoană, iar fiecare persoană este la rândul ei dublul celorlalte. Există însă și „al treilea bărbat“–figura supradimensionată a unui tată distructiv, demascat într-un lung șir de scene coșmarești din copilăria protagonistei. O tensiune insuportabilă. Un „eu“ ce se destramă lent și, în final, dispare la propriu, atunci când Ivan se retrage din fața pasiunii delirante stârnite chiar de el. Romanul se precipită amețitor spre ultima sa propoziție, dar nu-și trădează enigma: „A fost crimă“.„Crimă sau sinucidere? Nu există martori. O femeie și doi bărbați. Ultima ei mare pasiune. Peretele din cameră, traversat de o fisură imperceptibilă. Testamentul dispărut. Niște ochelari rupți, o ceașcă de cafea lipsă. Coșul de hârtii în care nu răscolește nimeni. Urme șterse. Pași. Deci cineva încă se plimbă de colo-colo prin acest apartament – ore-n șir: Malina.“ — INGEBORG BACHMANN despre Malina, pe coperta primei ediții a cărții..

Selecţia poemelor şi traducerea din germană de Ana Mureşanu şi Ramona TrufinPrefaţă, cronologie şi note de Ramona Trufin„Cine scrie poezii așterne formule în memorie, cuvinte vechi, minunate pentru piatră și frunză, legate sau despărțite de cuvinte noi, noi semne ale realității, și cine imprimă formulele se și retrage în ele cu propria respirație, dovedind de la sine adevărul acestor formule.“ (INGEBORG BACHMANN)„La 17 octombrie 1973, când a murit în condiții nicicând pe deplin elucidate, am fost rugat să scriu o evocare. Aceasta se termina cu mărturisirea că printre cele mai frumoase poeme scrise în acest secol în limba germană număr câteva din volumele ei Timp amânat și Invocarea Ursei Mari. Mă întreb, conștient de vina pe care o port, de ce nu i-am spus niciodată lui IB acest lucru?“ (MARCEL REICH-RANICKI)„Ceea ce surprinde cel mai mult la Ingeborg Bachmann este faptul că această intelectuală strălucită nici nu a pierdut senzualitatea în poezia ei și nici nu a neglijat ab¬stractizarea, ridicând miza stării complexe pe care obișnuim să o numim emoție la cel mai înalt rang.“ (HEINRICH BÖLL)Rodica Grigore, „Ingeborg Bachmann. Poezie, cuvinte, tăcere“ (Observator cultural, septembrie 2017)..