- Sunteti pentru toata lumea, domnule ministru, un sceptic. Mai rau chiar: un cinic.
- Cinic!... Da. Adica, sincer si nefatarnic. Vezi, lumea pierde usor sensul just al cuvintelor. Se uita ca cinicii in filosofie reprezentau o scoala, o atitudine, o directie. Astazi "cinic" se chiama un om fara rusine.
Eu sunt doar un om fara ipocrizie. Nu m-am jenat niciodata sa spun ceea ce gandeam. Asta s-o fi chemand cinism sau scepticism. Dar cum sa nu fiu sceptic, daca de atatea decenii ma invartesc in jurul problemelor si al oamenilor? Cand vad ce e in fundul gandului fiecaruia, ma lecuesc de orice iluzie.
Iti repet insa ca nu ma felicit deloc pentru luciditatea mea. A fost o adevarata nefericire, faptul ca n-am putut crede. Un om care se indoieste prea mult, nu nu poate construi prea mult. Le doute! Ce povara! Dar asa am fost invatati noi: sa ne indoim.
Eu ii invidiez sincer pe oamenii care sunt siguri in viata. Siguranta lor e un imens noroc. Ei n-au indoieli, ci stiu tot, ei cunosc tot! Ma incanta de exemplu siguranta lui Mihalache. E un fericit. A gasit cheia tuturor problemelor. Eu - nu-i asa? - dibuesc, ma intreb, ma scrutez... De cate ori fac un gest, incerc sa-i cantaresc toate posibiltatile viitoare, toate erorile.
Selectie din interviul acordat in iunie 1935 de omul politic Constantin Argetoianu. Gazetarul care i l-a luat, trimis de revista culturala Rampa, este nimeni altul decat Mihail Sebastian, un tanar de 27 de ani care debutase recent in proza, nu inca si in teatru. - Rampa, 1 iulie 1935, pp. 1, 4
