Timp de un secol, psihanaliza și-a confirmat valoarea terapeutică în condiții sociale și culturale mereu schimbate. Și, în mod firesc, tehnica psihanalitică s a modificat și perfecționat, adaptându se la specificul pacienților care solicitau ajutor terapeutic, din ce în ce mai îndepărtați de psihonevrozele abordate de Freud (tulburări de personalitate narcisice și borderline sau chiar psihoze). Prezentul tratat de tehnică psihanalitică oferă o perspectivă sintetică și extrem de clară asupra evoluției tehnicii psihanalitice, prezentând atât abordarea clasică, dar și abordarea contemporană. W. Mertens insistă în acest volum asupra modului în care sunt tratate în psihanaliza contemporană aspecte deosebit de importante ale terapiei psihanalitice: interpretarea rezistenței, transferul și contratransferul ca instrumente clinice, interviul preliminar, semnificația viselor și multe altele. Teoria tehnicii psihanalitice este bogat ilustrată prin vignete clinice. Studenții, psihologii sau medicii care doresc să se instruiască în continuare în psihoterapia psihanalitică, dar, firește, și terapeuții deja formați și alți cititori vor găsi în această carte un ghid pentru o mai bună înțelegere a desfășurării procesului psihanalitic.
O altă explicaţie posibilă a problemei de ce clinicienii buni, chiar dacă sunt de provenienţe teoretice diferite, obţin rezultate pozitive asemănătoare, constă în următoarea idee: cea mai semnificativă formă de intuiţie din partea analis- tului constă în intuiţia interacţiunilor transfer–contratransfer şi mai ales a propriilor lacune de empatie, care apar în orice terapie (inevitabil). Terapeuţii buni pot să facă faţă cu bine întreruperii contactului, în timp ce terapeuţii ambiţioşi, care se simt împliniţi, întâmpină dificultăţi să mai reacţioneze empatic după critica, dezamăgirea sau retragerea pacientului. Este important ca relaţia terapeutică să fie utilizată cu folos atunci când analistul poate anti- cipa, pe baza înţelegerii sale scenice, fantasmele transferenţiale inconştiente ale pacienţilor săi.
„Când oamenii se hotărăsc să meargă la un psihanalist, ei au în vedere, de cele mai multe ori, scopuri terapeutice foarte clare. De exemplu, vor să se simtă mai vii, să scape de frecventele dureri de cap, să se delimiteze mai bine faţă de alţi oameni, să atingă o capacitate de trăire sexuală mai intensă, să renunţe la gânduri compulsive chinuitoare, să scape de angoasele de contact şi de relaţie, să vadă din nou un sens în viaţa lor, să se despartă în cele din urmă de un partener pe care nu-l iubesc, dar fără să trăiască sentimente profunde de abandon, să-şi domine vechile experienţe traumatice, să depăşească în sfârşit sentimentele jenante de vinovăţie şi inferioritate, să înveţe să-şi controleze stările continue de angoasă şi multe altele. Scopurile terapeutice ale unui pacient care caută tratament merită să fie luate în serios, iar în cercetările recente s-au dovedit a fi importante criterii de prognoză şi succes, deoarece pot conţine o apreciere privind adecvarea şi capacitatea de colaborare.” (Wolfgang Mertens)
