„Ambasadorul reprezintă o reală surpriză. El se cere primit cu tot fastul datorat unor emisari de excepţie. N-a dat prin presă (dar nu toate ziarele sunt disponibile la Paris) de surlele şi trâmbiţele care, asemenea celor de la o curte renascentistă, s-ar fi cuvenit să răsune la întâmpinarea unui astfel de text. În fond, acest roman de debut nu anunţă, ci este.De n-ar rămâne decât el în bibliografia lui Ioan Mihai Cochinescu (deşi de la un atare autor, aşteptăm mai departe cărţile pe care desigur ni le va da), locul lui în literele noastre ni se pare deja asigurat.”Monica Lovinescu (1991)..

Bazându-se pe realități istorice și pe documente ale epocii, scriitorul Ioan Mihai Cochinescu ne prezintă câteva întâmplări din "Toți oamenii mari au fost cândva copii (dar puțini dintre ei își mai aduc aminte)", a spus Antoine de Saint-Exupéry. Cum vor fi fost, când erau copii, Shakespeare, Mozart, Chopin, Dostoievski, Constantin Brâncuși, Einstein sau George Enescu? Cartea de față deschide, prin Editura DPH, o serie de povestiri inspirate din copilăria câtorva dintre artiștii, muzicienii și scriitorii geniali ai lumii, relatate de scriitorul Ioan Mihai Cochinescu și ilustrate de artista Sidonia Călin. Întâmplările sunt de foarte multe ori imaginare, dar se bazează pe realitățile istorice și pe documentele epocii în care s-au desfășurat. Cea dintâi povestire, "Micul venețian", descrie întâmplări din copilăria lui Antonio Vivaldi, un celebru compozitor și violonist italian. S-a născut la Veneția, în 1678, și a murit la Viena, în 1741. A scris mai mult de 750 de compoziții muzicale (sonate, opere și muzică religioasă), dar cea mai cunoscută lucrare a sa este ciclul de concerte pentru vioară, numit "Anotimpurile". A fost într-atât de îndrăzneț, de revoluționar și de original încât marele compozitor german Johann Sebastian Bach i-a transcris cu propria-i mână câteva dintre concertele sale pentru vioară. A fost preot, dar și profesor de muzică instrumentală și de cor la un orfelinat numit "Ospedale della Pietà", din Veneția. Era cunoscut în toată Europa datorită turneelor pe care le făcea împreună cu orchestra sa de fete, fiind invitat de nobilii, prinții, regii și împărații de-atunci. El însuși era un virtuoz al viorii, reușind să-i uimească, prin tehnica sa, pe cei mai cunoscuți interpreți ai vremii. Dezvoltarea ulterioară a concertului instrumental în trei părți i se datorează, de asemenea. Chiar dacă este socotit un preclasic, în realitate, întreaga lui muzică, descriind frământările și emoțiile sufletești ale omului, anunța epoca romantismului. Aproape niciun compozitor dintre cei care i-au urmat nu a putut face abstracție de seducătoarea varietate a melodiilor și a armoniilor sale...

Oul care zboară. Constantin Brâncuși - Ioan Mihai Cochinescu, Sidonia Călin, editura Didactica Publishing House: Cea de-a doua carte din colecția "Și ei au fost copii" intitulată "Oul care zboară", este inspirată din viața micului Constantin Brâncuși, care astăzi este recunoscut ca fiind unul dintre cei mai reprezentativi sculptori moderni ai lumii...

numit Ambasadorul, și al mai multor volume de povestiri, între care Visul de iarnă al Isabellei. De la-nceput a atras atenția criticii ca un prozator artist, rafinat și baroc, dar și ca un spirit polivalent, fiind în același timp muzicolog, pianist și violonist, estetician, artist fotograf și autor de filme experimentale.Vulpea lui Akira e un fermecător roman-puzzle, impregnat de nostalgie ca o pictură de Chagall. În el trăiește cu intensitate Timișoara copilăriei și adolescenței autorului, centrată pe casa Secession în care-a locuit, oraș în care comunismul epocii n-a reușit să oblitereze oamenii și obiectele unei mult mai vechi tradiții culturale. Avem în povestirile care se succed o atmosferă densă și misterioasă, plină de lucruri vechi și prețioase, de personaje în continuă levitație emoțională, între care cele feminine sunt strălucitoare ca niște păsări exotice. Un strat cultural subtil aduce în lumea reală inserturi de o naturalețe paradoxală: în acțiune intervin adesea eroii autorului, Vivaldi, Beethoven, Michelangelo Antonioni, Márquez, Cortázar, Akira Kurosawa sau Vargas Llosa, care se apleacă peste umărul scriitorului cu familiaritate, dialogând cu el despre viață și destin.Romanul se topește în lumina funambulescă a evocărilor, mereu același și totuși mereu altul la fiecare pagină, spre plăcerea adevăraților iubitori de literatură." Mircea CărtărescuNe aflam de mai mult de trei ore în labirint. Nu mi-aș fi imaginat vreodată că dincolo de vitrinele care se vedeau la intrare se afla un spațiu atât de mare. Cred că ocupa mai bine de o jumătate din suprafața întregii piețe. După cele trei ore de rătăcire în care ne-am amuzat, ne-am alergat, ne-am dat pupici prin geam lipindu-ne nasurile și buzele de suprafața sticlei care ne despărțea, pentru a ne reîntâlni după aceea din teama de a nu ne pierde unul de celălalt, am obosit și ne-am așezat pe podea. Nu mai trecea nimeni pe lângă noi, nu mai vedeam pe nimeni prin geamuri.– Beatrice, tu ești de-ai casei, ai mai fost în labirint, nu-i așa? Tu știi să ieși, da?Ea m-a privit clipind des, încurcată.– Beatrice, o să ieșim, da?– Nu știu cum se iese. N-am mai fost aici niciodată...