Moara cu noroc

„Considerat astăzi, după Costache Negruzzi, drept unul din fondatorii nuvelei româneşti […] Slavici, cu toate stângăciile şi cu tot stilul lui neîndemânatic, are o curată şi aspră limbă românească. O limbă poate cam necioplită, colţuroasă şi dură, dar lipsită de neologisme şi perfect armonizată cu personajele lui şi cu lumea pe care el o evocă. Această lume e aceea a satelor din Transilvania. Într-o vreme când poporanismul nu exista ca şcoală literară, Slavici şi-a pus ţăranii să vorbească simplu, a observat bine mediul satelor şi a descris acest mediu fără prea multă idealizare, fără multă artă, dar şi fără înconjur, urmărind adevărul. Lumea satelor, la noi, a găsit în Slavici unul dintre cei dintâi cronicari fideli şi realişti. Om al satului, el a descris satul cu simplitate, dragoste, râvnă şi voie bună.” (Al. Philippide)