Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Ioan T. Morar

Ioan T. Morar

Ioan T. Morar (n. 13 aprilie 1956, Seitin, județul Arad) a absolvit în 1981, ca șef de promoție, Facultatea de Filologie a Universității din Timișoara, secția română-franceză. În perioada 1981-1986 a fost profesor de limba și literatura română la Liceul Industrial „Textilă” din Lugoj. Din 1987 devine redactor al revistelor Viață studențească și Amfiteatru. După 1989 lucrează la Cuvîntul și Alianța Civică. În 1990-1991 este redactor-șef la „Varietăți”, TVR, de unde pleacă prin demisie. Este membru fondator al Academiei Cațavencu. Din toamna anului 2004 pînă în 2009 este și senior editor la Cotidianul. A realizat mai multe emisiuni de televiziune, activind, pînă în 1996, în grupul Divertis. În 2010 a fost numit consul general la Marsilia, funcție din care a fost schimbat în 2012. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România. A publicat volumele de versuri: Vara indiană (Albatros, București, 1984; volum distins cu premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor), Fumul și spada (Cartea Românească, București, 1989), Șovăială (Brumar, Timișoara, 2000; volum distins cu premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor), Nerușinarea (Brumar, Timișoara, 2003) și Paloarea (Brumar, Timișoara, 2010). Poeziile sale au fost traduse în engleză, franceză, polonă, spaniolă și maghiară, în antologii și reviste culturale.


Când plouă mă numesc altfel

Când plouă mă numesc altfel

Ioan T. Morar este un poet religios.Umorist irezistibil și izvor inepuizabil de poante în viața civilă, Ioan T. Morar își dezvăluie în poezie fondul fundamental melancolic, care, spre deosebire de al altor nostalgici sau sentimentali, e la el profund religios. O religiozitate care pleacă din Noul Testament, dar e bîntuită de o vocație a Vechiului Testament, în care caută mereu, orientat de o afinitate electivă autoscopică, să își împlînte rădăcinile. Sensibilitatea lui e vechi-religioasă: ea cîntă sau meditează sau se tînguiește într-o limbă de care pare uneori uimit, pentru că e modernă, și în care se simte bine tocmai pentru că, față de lume și istorie, îi permite să se poată simți atît de rău. E în poezia lui o dezamăgire față de decădere, timp, pierdere și alungare, care ne sună în urechi și rămîne în inimă, prin frumusețea versurilor, ca o formă încăpățînată de speranță, speranța în revenirea lucrurilor pe care le-am pierdut atunci cînd cel care ne-ar fi putut mîntui a hotărît să se facă invizibil. Un memorabil vers de-al său spune: „Îmbătrînim în oglinzi diferite / scriem pe hîrtii pe care / vor scrie și alții / «Ceea ce știm nu ne face mai fericiți / decît ceea ce nu știm»“.Fondul religios, de permanentă referință, și gustul pentru poanta inspirată dau la Ioan T. Morar o poezie sensibilă ca un instrument prin care și sensibilitatea noastră își poate cînta reveriile și amărăciunile.H.-R. PATAPIEVICILui Ioan T. Morar îi reușește un lucru arareori întîlnit în poezie: să redea, în formule de-o totală transparență, complicațiile trăirii care e simultan și spirituală, și viscerală. Poetul și-a creat, în ani, o mitologie de uz propriu, în care religiosul și profeticul pun în evidență fragilitatea de ecorșeu a ființei. Versurile par ecouri dintr-un timp imemorial, ca și cum viața de acum n-ar fi decît rescrierea în regim dramatic a unui șir de existențe anterioare. Cotidianul e irigat de rădăcinile unui trecut mirific, de dinaintea dezlipirii legendei de real. Aproape că am spune că versurile aparțin unei sensibilități de tip oriental, intrate în coliziune cu o conștiință occidentalizată. Această particularitate, care converteşte cuvintele tribului în vocabule ale interiorității creatoare, îi conferă un loc aparte în lirica actuală: în raport cu drumurile străbătute de aceasta, el e și excentric, și, într-un mod dramatic, exotic.MIRCEA MIHĂIEȘ..


3990 lei

În stoc
? Cauți o carte și nu o găsești pe site?

Alexandria îți recomandă