Asezamant pentru rasuflu, cel drept exercitat, cel din abur plamadit, dar divin. In timpul perfect de imperfect al Ioanei Bena ai calauza ingeri. Au fost si sunt si maine. Oriunde te asezi, esti impacat. Intorci privirea si haladuiesti. Nu, nu esti pierdut. Si dac-ai fi? Dincolo de hotar, diferentele se resorb, devii aproapele, devenim. "Ultimele mere sunt cele mai bune. Ultimul soare. Si ultimul ultim."In poeziile sale, Ioana Bena ne aduna sa citim, sa ascultam, sa intrebam despre meandrele intime, sufletesti ale universului interior, sa ne linistim raspunsurile intr-o cautare impreuna. De crezi ca poposesti in versul Ioanei Bena ca intr-o poiana de munte, cu fluturi, cu margarete si saruturi, te inseli, iubite calator! La radacini de piatra, in abis de lume, mocneste foc, perplexitate, nimicire. "Pasari de noapte, zbor tacut, aripi moi sa te ninga, sa uiti gandul, cadere in sine la capatul durerii." Te incumeti, iubite calator, sa arunci o privire in dogoarea verbului polimorf, clipocind amenintator in crug de lumini inselator-pacifice? Esti pregatit a poposi in tine, a te intovarasi cu ea, cu noi toti, in sinele neiertator al fiintei? Poezia Ioanei Bena te imbie cu feminitate, cu privirea agera te pune la incercari grele. La agonii cu zambetul pe buze. Iar la capatul acestui itinerariu asiduu, maraton prin nestemate si spini, prin parfum de lacramioare si pleoape de margean, privirea felinei celeste, a Dumnezeului cu ochi galbeni, te urmareste in fugi de Bach si nu te iarta. La sfarsit ne intalnim cu totii de unde-am plecat. In neincepere...

O gradina cu un cires falnic si tufe de rozmarin, calcata de pasul marunt, dar tenace al ganganiilor. O casa batraneasca. O femeie si un pisic cu nume de trubadur povestesc cate-n luna si in stele. Ea, despre oameni care au plecat, dar care, de fapt, nu au parasit-o niciodata, despre o carte care i s-a lipit nu doar de degete, ci si de suflet, despre o Venetie magica, devorata in doua zile si o noapte, despre un Paris nebanuit de dezamagitor, dar si despre o iubire ca un vis. Motanul asculta, mustaceste, aproba sau, dimpotriva, contesta, pune intrebari, cere lamuriri, iar cand tristetea e prea grea, mai face o ghidusie. Cuvintele se rostogolesc inainte si inapoi domol, masurat, dulce, iar trecutul, oricat de dureros, isi mai imblanzeste imbratisarea. O carte care te tulbura si te alina, te face sa lacrimezi si iti oblojeste sufletul, pentru ca, in final, sa te ajute sa-ti recapeti increderea in bine, frumos si firesc! O poveste de viata la finalul careia ajungi sa tanjesti dupa linistea pe care o simti doar atunci cand iti cunosti inima si ai cazut la pace cu trecutul. - Alina Baltac, traducator literar..