Ioana Pârvulescu

„Această carte e liberă. De aceea o dedic tuturor celor care se mai bucură să exploreze în voie spațiul dintre coperte, doamnelor și domnilor deopotrivă, studentelor și studenților de la Litere, cititoarelor și cititorilor care dau sens (și sensuri noi) efortului unui scriitor. Știu că asemenea oameni vor exista și în vremurile cele mai puțin propice cititului. Cartea oferă o tipologie a personajelor feminine din literatura română, de la doamna B. a lui Negruzzi la doamna T. a lui Camil Petrescu. Combină critica și istoria literară cu istoria mentalităților, sociologia cu istoria culturală, experiența de viață cu cea de bibliotecă: în fond cam tot ce folosim când citim și judecăm literatura, fără mânie și părtinire. Alfabetul doamnelor nu se dorește, desigur, a fi exhaustiv (oricum, nu trece de Interbelic). Fiecare dintre noi are cu siguranță unul propriu, bazat pe afinități. Acesta este al meu. Nu-l impun, îl propun.“ — IOANA PÂRVULESCU ..

Am scris o poveste de dragoste care schimba legile vietii. Intr-un moment de criza, la cumpana vremii, la fel ca la cumpana apelor, desi viata curge inainte, timpul unei femei o ia inapoi. Timpul e personaj, unul atat de limpede, incat s-ar putea spune aproape ca romanul este chiar despre dragostea femeii - a oricarei femei - cu timpul. Iar dincolo de partea fantastica a povestii (dar, la urma urmei, care dragoste, privita din interior, nu ingaduie si o parte fantastica?) este acest tulbure secol 21 si viata noastra, cu regulile ei necrutatoare si cu lupta pentru - si l'amour existe encore... - supravietuirea sentimentelor. - Ioana Parvulescu O poveste plina de surprize, in care un barbat si un motan, destul de asemanatori, stau in preajma aceleiasi femei. Veti gasi, in aceasta carte, umorul si jocul, pe de o parte, iar pe de alta parte, melancolia si o nedezmintita intelegere a omenescului cu toate suferintele lui, adica a celor care cad in viata ca intr-o imensa capcana...

Literatura este locul in care intimitatea se dezvaluie. In aceasta carte, cortina se ridica de pe cuvintele spuse in mare taina: scriitorii se roaga (in pagini de jurnal) si personajele lor se roaga (in fictiune). Adunate laolalta, cuvintele cele mai sincere si mai puternice li se transforma intr-un teribil spectacol al omenescului, in momente pline de dramatism.Am ales 37 de autori din marea biblioteca a lumii, de la Homer si Platon pana la Ionesco, Cioran, N. Steinhardt si Mircea Cartarescu si am incercat sa-i citesc ca si cum as face-o pentru prima data. Banuiala mi s-a confirmat: m-au recucerit prin actualitate si prin cateva detalii care - mi s-a parut - schimba totul. Punctul de pornire este intotdeauna o rugaciune din cartile lor, iar comentariul liber prin care m-am legat de acestea trece firesc de la literatura la viata.Desi rugaciunea este un moment liric sau dramatic, cartea a iesit preponderent epica. Adevarul este ca imi place sa povestesc. Fie si cartile din biblioteca, fie si vietile bietilor oameni, vietile eroicilor oameni care le-au scris. Precum si, iata, dialogurile lor secrete. - Ioana ParvulescuEste impersonal tot ce nu este rugaciune. Tot ce nu este rugaciune nu inseamna nimic. - Emil CioranScrisul ca forma a rugaciunii. - Kafka..

„Literatura este locul în care intimitatea se dezvăluie. În această carte, cortina se ridică de pe cuvintele spuse în mare taină: scriitorii se roagă (în pagini de jurnal) și personajele lor se roagă (în ficțiune). Adunate laolaltă, cuvintele cele mai sincere și mai puternice li se transformă într-un teribil spectacol al omenescului, în momente pline de dramatism.Am ales 37 de autori din marea bibliotecă a lumii, de la Homer și Platon până la Ionesco, Cioran, N. Steinhardt și Mircea Cărtărescu și am încercat să-i citesc ca și cum aș face-o pentru prima dată. Bănuiala mi s-a confirmat: m-au recucerit prin actualitate și prin câteva detalii care – mi s-a părut – schimbă totul. Punctul de pornire este întotdeauna o rugăciune din cărțile lor, iar comentariul liber prin care m-am legat de acestea trece firesc de la literatură la viață.Deși rugăciunea este un moment liric sau dramatic, cartea a ieșit preponderent epică. Adevărul este că îmi place să povestesc. Fie și cărțile din bibliotecă, fie și viețile bieților oameni, viețile eroicilor oameni care le-au scris. Precum și, iată, dialogurile lor secrete.“ – Ioana Pârvulescu..

„Se pot închipui oamenii din această carte în România secolului 21?L-aş vedea perfect pe Maiorescu, atât de echilibrat, de raţional, de modern în toate privinţele, în Parlament, punându-i la punct pe toţi demagogii şi flecarii, propunând legi şi amendamente folositoare, luând poziţie în chestiuni litigioase şi, nu în ultimul rând, influenţând mersul lumii cu autoritatea lui.L-aş vedea apoi pe neobositul Carol Davila scoţând iar la lumină medicina de astăzi.Le-aş vedea în secolul 21 şi pe doamnele din secolul 19, dedicându-se deplin unor cauze altruiste, cum numai ele ştiau s-o facă, rezolvând o dată pentru totdeauna problema «copiilor străzii», deschizând azile pentru bătrâni, pentru orfani, cantine pentru săraci şi câte şi mai câte.L-aş vedea pe primarul Protopopescu-Pache rezolvând problema circulaţiei, a parcărilor, a murdăriei şi a gropilor din asfalt.Şi pe Caragiale l-aş vedea dând un nou volum de Momente, de trei ori mai voluminos şi mai savuros decât cel din 1901, în care personaje să fim noi toţi.” (Ioana Pârvulescu, fragment dintr-un interviu)..

„Se pot închipui oamenii din această carte în România secolului 21? L-aş vedea perfect pe Maiorescu, atât de echilibrat, de raţional, de modern în toate privinţele, în Parlament, punându-i la punct pe toţi demagogii şi flecarii, propunând legi şi amendamente folositoare, luând poziţie în chestiuni litigioase şi, nu în ultimul rând, influenţând mersul lumii cu autoritatea lui. L-aş vedea apoi pe neobositul Carol Davila scoţând iar la lumină medicina de astăzi. Le-aş vedea în secolul 21 şi pe doamnele din secolul 19, dedicându-se deplin unor cauze altruiste, cum numai ele ştiau s-o facă, rezolvând o dată pentru totdeauna problema «copiilor străzii», deschizând azile pentru bătrâni, pentru orfani, cantine pentru săraci şi câte şi mai câte. L-aş vedea pe primarul Protopopescu-Pache rezolvând problema circulaţiei, a parcărilor, a murdăriei şi a gropilor din asfalt. Şi pe Caragiale l-aş vedea dând un nou volum de Momente, de trei ori mai voluminos şi mai savuros decât cel din 1901, în care personaje să fim noi toţi.“ — IOANA PÂRVULESCU, fragment dintr-un interviu..

Părerea editorului: Poate că inocenţa e vârsta la care ar fi trebuit să rămânem pentru a da un dram de decenţă speciei umane. Cartea aceasta, frumoasă ca un basm adevărat, este povestea unei lumi de copii în care „căderea“ n-a avut încă loc. Citind-o, ne legănăm cu gândul că am fi putut fi altfel. E o bunătate în aceste pagini, care trezeşte în noi nostalgia unei lumi pierdute.Părerea redactorului: Un oraş plin de istorie, o stradă plină de evenimente, o casă cu personalitate, o fetiţă care află că totul poate să devină spectaculos pe lume. Şi o scriitoare care o poate dovedi. Cu inocenţă.Părerea autoarei: Un roman despre cum se poate înota în timp şi în timpuri fără să te îneci. Ar fi bine să fie citit fără grija vârstei proprii. Şi fără orice alte griji, de altminteri. Aceasta e o urare!Părerea lui Vlad: Inocenţa e singura cale prin care timpul devine reversibil. Despre asta e vorba aici.Părerea neoficială a PR-ului: Se citeşte cu încordare. Aş fi vrut să nu se mai termine.Părerea mamei-mari, personaj principal: Totul e cu chin în viaţă.Părerea bizară a anticarului, personaj secundar: Câştigă cine ajunge ultimul la linia de sosire.Două viziuni asupra lumii: cea a unei fetiţe care vede lucrurile într-un fel extrem de personal şi cea a femeii care descoperă secretele înecate în trecut. Naivitatea comică a primei voci învinge melancolia celei de-a doua.Casa de pe strada Maiakovski (fostă şi viitoare Sfântul Ioan) din Braşov devine un surprinzător personaj cu memorie şi conştiinţă. Inocenţii e al treilea roman publicat de Ioana Pârvulescu, după Viaţa începe vineri (2009) şi Viitorul începe luni (2012). Viaţa începe vineri a obţinut Premiul Uniunii Europene pentru Literatură; romanul este tradus în peste zece limbi europene...

Oamenii au trait si idealul, si prostia insangerata, au simtit si rafinamentul extrem, si opacitatea grosolana, au avut generosi si ticalosi, echilibrati si fanatici, lucizi si fantasti, buni si rai, bine si rau. Nu semanau unii cu altii si nimeni nu-i obliga sa gandeasca la fel si sa spuna acelasi lucru. Minunat este ca lumea lor nu era nici paradis, nici infern, ci o lume normala, o lume a tuturor posibilitatilor si un loc sub soare ca oricare altul. Au avut de toate. Bucurestiul interbelic este locul unde s-a intamplat totul.Fragment din cartea "Intoarcere in Bucurestiul interbelic" de Ioana Parvulescu:"Pentru bucurestenii dintre razboaie, actrita Leny Caler e una dintre cele mai cunoscute figuri, insa, dupa ce a emigrat catre sfarsitul anilor '50 la Berlin, a fost complet uitata. Si totusi fusese una dintre cele mai vizibile persoane. Mai toti scriitorii au admirat-o, mai toti cronicarii teatrali au rasfatat-o. Ca director al Teatrului National, Liviu Rebreanu i-a luat apararea la o premiera, cand un grup de huligani antisemiti a huiduit-o, si a condus-o grijuliu pana acasa. Camil Petrescu i-a citit din cartile proprii sau ale altora, i-a fost profesor, a invatat-o sa joace, i-a scris scrisori. Sebastian a compus pentru ea, si in urma unui pariu cu ea, Jocul de-a vacanta, iar in notele lui zilnice eroina principala a piesei, Corina, e numita, mereu, Leni. Tudor Musatescu, pe vremea cand nu era decat indragostitul "Tudorel", i-a dedicat toata opera dramatica viitoare. intr-o noapte de iarna incarcata de nameti i-a povestit in detaliu subiectul unei piese in care rolul principal i-ar fi revenit: dupa ani, piesa a fost scrisa si s-a numit Visul unei nopti de iarna. Coarda poetica, cand jucausa, cand plina de melancolie, care leaga piesa lui Sebastian de cea a lui Musatescu, se datoreaza, probabil, muzei comune. Elly Roman a compus cantece de muzica usoara pentru vocea ei. Lucia Demetrius scrie, in anii '50, un rol in Trei generatii, ca s-o ajute. Tudor Arghezi, destul de retinut in ceea ce priveste articolele de lauda a contemporanelor lui, publica o Inscriptie, cumplit de gingasa, aparuta intr-o duminica a anului 1930 in Bilete de papagal: "Vezi, ca nu esti frumoasa ca o actrita, ca o cantareata, ca o femeie. Esti o bijuterie, albastra in lumina ochilor, cu mozaicuri, cu metale si cu vapseli imposibile in sangele dumitale, daca ai. Trebuie sa fii din sticla si azbest. Trebuie sa fi venit de prin minerale si o sa intrebam daca nu mirosi a platina sau a chihlimbar. Vezi, curata ca o scoica si iute ca o biciusca agera si zvelta, dumneata esti mai mult decat o actrita si personagiul dumitale tine dincolo de marginile unei piese de teatru, in care te pui sa joci ca intr-o fresca de biserica. Daca ai fi fost fata mea, te-as fi inchis intr-o vitrina si as fi pus langa dumneata icoana ierodiaconului Stefan si un ciubuc de lemn de cires. Ti-as fi dat sa rontai margaritare si sa te adapi dintr-un flacon cu parfum de rasina." Leny are 26 de ani la acea data. Pare, asadar, cu neputinta, daca ne gandim cat de importanta a fost prezenta ei in anii dintre razboaie, uitarea totala in care a intrat dupa plecarea in Germania. Dar, ca in cazul atator alti exilati, nu mai e permis ca numele ei sa fie pomenit in mod oficial. Cum rolurile din spectacolele de teatru nu pot fi puse in rafturile bibliotecilor, ci traiesc doar o seara si doar prin ochii spectatorilor, curand nici neoficial nu s-a mai vorbit de Leny Caler."..

Ioana Pârvulescu are pasiunea vagabondârii prin secole, așa cum alții o au pe aceea a călătoriilor în țări străine. Întorcându-se acum „la loc", în secolul 21, autoarea dezminte prin ceea ce scrie afirmația că „nicăieri nu-i mai bine că acasă", cel puțin atunci când e vorba de locuința temporală. Dar tocmai sentimentul de inconfort al omului nevoit să trăiască aici și acum generează pagini pline de umor, supărare, mirări și, până la urmă, deschidere față de tot ce ni se întâmplă. Pentru că, a recunoscut autoarea într-un interviu, în ciuda unor periodice accese de mizantropie și revoltă își iubește și semenii, și țară.Viață unui bloc aflat pe o stradă cu nume poetic de lângă Cișmigiu, în vecinătatea Conservatorului, drumurile pe Calea Victoriei, cele spre Brașov, atmosfera de la România literară și adevărate aventuri legate în felurile cele mai neașteptate de cărți sunt reconstituite cu vervă și iuțeala celui care știe că un cititor din secolul 21 n-are timp de pierdut. Citind „Întoarcere în secolul 21” nu și-l va pierde!„Cartea această a crescut odată cu secolul 21. Mi-am consemnat săptămânal, din 2001 până în 2009, nedumeririle, indignările, speranțele, meditațiile pe tema lumii în care trăim. Fără voia mea, paginile s-au transformat într-un jurnal, într-un document al vieții cotidiene din România acestui început de secol. Dacă e vorba, aș fi preferat să țin jurnalul altui timp - să zicem din perioada 1901 și 1909 - dar nu-i pe-alese: trăiesc ce mi se îngăduie. Deși e viață mea aici, nu cred că există vreo pagină care să-mi aparțină numai mie. Suntem cu toții în ea. Cumva, cartea această seamănă cu secolul în care s-a născut: e plină de neliniște, deși n-a uitat încă de tot să radă.” (Ioana Pârvulescu)..

In prima poveste veti simti parfum de crini regali. In cea de-a doua un puternic miros de terebentina. A treia va aduce in auz un nume care zgarie si unul care mangaie. A patra e cu adieri de aripi nevazute. A cincea are miza si pariaza pe nenoroc. Prima are inocenta, umor, visare. A doua realism, ras, nerv. A treia, cu ironie, face poezie si economie (politica). A patra cade din fantastic in lumea noastra cea de toate zilele. Iar a cincea are trei capete de umbra. Cand Gabriel Liiceanu, Adriana Bittel, Radu Paraschivescu, Ana Blandiana si Ioana Parvulescu sunt autorii povestilor, nu-i exclus sa faceti un coup de foudre pentru carte. Bucurati-va in tihna de ea. Face parte dintre acele lucruri rare care daca n-ar exista ar trebui inventate...

O prevestire care schimbă oamenii. O carte despre cum binele și răul se fac deodată, despre cei simpli, care nu deosebesc dreapta de stânga și despre cei complicați, care se cred aleșii lui Dumnezeu. Despre poveștile care îndreptățesc și nedreptățesc, despre tați și despre Tată, și despre o fiică isteață, care nu lasă povestea să moară.  O carte în care dragostea vine neinvitată, ca oricând și oriunde pe lume. Un roman cu suspans, despre marea aventură a încercării omului de a găsi un rost vieții.Pentru prima oară în literatura română, un roman care reface realist o pagină din Vechiul Testament: istoria nesupusului profet Iona. O lume colorată, cu personaje din satul lui Iona, de pe corabia pe care călătorește și din cetatea cu sclipiri ca din 1001 de nopți, Ninive. Nu lipsesc monstrul din ape și cei de pe pământ...

Viata de zi cu zi din comunism, reconstituita de 95 de autori: scriitori, medici, actori, profesori, ingineri, muncitori etc. Peste 360 de mici povestiri al caror fir rosu e absurdul, iar aici culoarea firului e chiar justificata. Fapte diverse de acasa, de la serviciu, din vacante, de la scoala si facultate, de la munca patriotica, din calatorii. Probleme administrative, dragoste si tot ce mai tine de viata insasi. Cartea nu contine ideologie si nu porneste de la premise politice. Daca din ea rezulta o concluzie politica sau o voluptate estetica, aceasta e problema intima a cititorului. Se poate parcurge ca un roman (fragmentele ei se leaga intr-o poveste dramatica), se poate urmari ca un film plin de situatii nebunesti, imposibile, tip Good bye, Lenin!, sau, pentru cei care sufera de nerabdare, se poate zapa. Te face sa plangi, sa razi, sa gandesti. Intareste memoria si se recomanda in special uitucilor. Capitolele vietii noastre de zi cu zi din comunism: Nicaieri nu-i mai bine ca acasa; Orasul nostru iubit; La serviciu; La munca voluntara si patriotica; Timp liber; Sarbatori noi si vechi; In calatorie; Oficiale; Scapate de sub control; Cozile; Administrative, institutionale; Scoala; Facultate; La munci agricole; In vacanta, in concediu; Medicale; Dar cu dragostea cum stati?; Mancare si bautura; Haina face pe om; Diverse...

Cand eram mica de tot, chiar mai mica decat voi, dragii mei cititori mici, m-am imprietenit cu o veverita. Este una dintre cele mai frumoase amintiri din viata mea, si din ea s-a nascut povestea asta. Ca in Print si cersetor, si in cartea mea se face un schimb: aici, o fetita devine veverita si traieste intr-o padure, iar veverita devine un copil ca oricare altul si merge la scoala. Va inchipuiti prin cate intamplari nemaipomenite trec amandoua, si fata, si veverita! Va invit sa le cititi, mai bine zis sa le traiti alaturi de ele, cu Bukurie! - Ioana Parvulescu Scrisa cu umor si insufletire, cu personaje de neuitat si situatii de viata usor de recunoscut, Trei zile nemaipomenite are toate sansele sa devina una dintre cele mai iubite carti ale literaturii romane pentru copii...

Anul 1897. Un bărbat este găsit fără cunoştinţă, în câmp, lângă Bucureşti, în zona „moşiei Băneasa“. Nimeni nu ştie exact ce e cu el şi fiecare bănuieşte altceva: e un escroc internaţional care vrea să-şi piardă urma? Un criminal? Un bolnav? Încetul cu încetul, în jurul lui se adună o mulţime de oameni: un medic şi fiica lui, un poliţist, un comisionar în vârstă de 8 ani, care umblă prin toată Capitala cu scrisori şi pachete şi, nu în ultimul rând, gazetarii de la Universul.Romanul, alert, cu un fir al acţiunii semipoliţist, cu personaje extrem de vii, dintre cele care-ţi devin prieteni, se petrece în numai treisprezece zile: de vineri 19 decembrie până la sfârşitul anului. Atmosfera lumii bucureştene din preajma anului 1900 este recreată ca-ntr-un film. Ajunge să deschizi cartea şi te afli, deja, acolo.„Este o carte singulară, care sfidează cu inteligență și talent direcțiile prozei românești actuale. Este doar ceea ce ne place să numim a thing of beauty, aflat în afara zgomotului cacofonic al tuturor bătăliilor. Viața începe vineri e o carte care poate fi citită ca roman polițist, roman fantastic pe tema călătoriilor în timp sau roman istoric, dar cititorul va fi enorm câștigat dacă va uita de toate aceste categorii și-o va vedea pur și simplu ca pe o lume vie, plină de poezie și adevăr, cum sunt toate scrierile care înseamnă ceva în literatura lumii.” — MIRCEA CĂRTĂRESCU..

Toată lumea pare vinovată şi toţi au ceva de ascuns. Iar dragostea, oarbă şi imprudentă, nu ajută prea mult la limpezirea lucrurilor. Conu Costache, un poliţist elegant, pasionat de ceea ce face, trebuie să dea rapid de urma adevăraţilor răufăcători. Marile ziare rivale, Universul şi Adevĕrul, sunt implicate, fiecare în alt fel, în ceea ce se pune la cale.Personajele principale din Viaţa începe vineri sunt prinse în noi întâmplări: escrocherii, politică, dezordine şi poveşti de dragoste care nu exclud escrocheria, politica şi dezordinea. Le leagă un singur lucru: obsesia pentru viitor. Fiindcă, dacă aşezi în altă ordine cifrele secolului XIX, dai, cu totul pe neaşteptate, de secolul XXI.Într-o singură săptămână, începând de luni, 23 februarie, şi până duminică, 1 martie, Capitala e zguduită de o mulţime de evenimente. Şi totul porneşte de la o conferinţă ştiinţifică ţinută la Ateneu de un doctor tânăr şi ambiţios...

O carte care vorbeşte cu bucurie despre literatură. Autoarea şi-a ales 24 de destinatari din lumea culturală românească de azi şi, într-un şir de scrisori, le-a adresat cele mai neaşteptate întrebari. O carte care leagă în moduri diferite literatura şi viaţa.„Uitându-mă în urmă, constat că literatura nu m-a plictisit niciodată şi nici nu m-a dezamăgit. M-au decepţionat zeci, poate sute de cărţi, mii de pagini neinspirate, dar nu literatura. Am impresia că, dintre multele bunuri perisabile ale vieţii, are termenul de garanţie cel mai generos.” (Ioana Pârvulescu)ÎntrebărileMai avem azi un Maiorescu? | Ce-a văzut Slavici în Italia? | Ce primeşte Caragiale de la epoca lui? | Ce-i cu „Valea Plângerii"? | Ce visa Macedonski? | Cum se împacă literaţii cu muzicienii? | Ce înseamnă plumb? | Este Ion Barbu şaradist? | Mai ţine azi teatrul lui Sebastian? | Cere inteligenţă şi bunătate? | Care evanghelist scrie cel mai bine? | Ce i s-a spus lui Platon? | Dumneavoastra ce-aţi fi ales? | Care e examenul de maturitate la scriitori? | Ce punem în raful doi? | Erau interbelicii misogini? | Aveţi cameră separată? | Ce înseamnă malpraxis? | De ce nu ne plac aceleasi cărţi? | Ce înseamnă paseist? | Cum refuzi un manuscris? | Ce model aveţi? | Vă place răul? | Sunt cărţile în stare să ne consoleze?DestinatariiCriticii literari de azi | Bruno Mazzoni | Caragialofilii şi caragialofobii | Rodica Zafiu | Mihai Zamfir | Valentina-Sandu Dediu şi Dan Dediu | Nicolae Manolescu | Şerban Foarţă | Vlad Zografi | George Ardeleanu | Anca Manolescu | Membrii cenaclului Lovinescu | Gabriel Liiceanu | Mircea Cărtărescu | Paul Cornea | Studentele de la Litere | Tia Şerbănescu | Răzvan Petrescu | Marius Chivu | Dan C. Mihăilescu | Oana Bârna | Adriana Babeţi..