La cumpănă de veacuri și milenii, românii sunt din nou la o răscruce. La atâtea popoare istoria are continuitate. La români, firul ei s‑a rupt de prea multe ori. Revenirea, căutarea normalității sunt iarăși la ordinea zilei. Construcția structurilor este din nou luată de la început. Numai că acum timpul istoric este mult prea grăbit.
Cu mentalitățile noastre, adesea ale timpului agrar, riscăm o mișcare istorică prea lentă. Ceea ce, în acest timp fără răbdare, poate echivala cu imobilismul și încremenirea. Ne vom salva nu neapărat cu inteligența noastră – calitate reală și de atâtea ori invocată, adesea ca o compensație –, ci cu disciplina efortului nostru creator.
Trăiesc astăzi în societatea românească elemente disparate de viață tradițională, nostalgii interbelice, structuri și atitudini comuniste, evoluții postcomuniste încă insuficient definite. Speranțele unei regăsiri istorice a românilor nu sunt puține: coeziunea statului lor într‑o zonă tulbure, cu granițe în mișcare, capacitatea remarcabilă de receptare a modelelor, poziția sa strategică importantă pentru Europa, încadrarea în noile structuri ale continentului. Istoria românilor, spunea filosoful Constantin Noica, e deschisă tuturor posibilităților. Şi, evident, și tuturor speranțelor.
