Include:
O scrisoare pierdută
O noapte furtunoasă
Năpasta
D-ale carnavalului
Conul Leonida față cu reacțiunea
Teatrul lui Caragiale a rămas în conștiința colectivă mai ales prin intermediul comediilor. Toate cele patru texte dramatice concretizează istoric o lume, astfel încât scriitorul își proiectează întreagă viziune clasică în spațiul românesc, într-un moment în care bughezia se află în zorii apariției sale.
Scriitorul se oprește la niveluri sociale diferite, de la micul inavutit al mahalalei la marea burghezie de provincie, în fond subliniind același fenomen. Piesă de teatru „O noapte furtunoasă” este una dintre primele comedii ale lui Caragiale cu rădăcini în teatrul precursorilor.
Istoria și critică literară au observat că elementele de substanță au pătruns sub o altă formă în teatrul scriitorului. Fuseseră întâlnite în comediile „Chiriță în provincie sau Chiriță la Iași, scrise de Alecsandri, unde se observă pătrunderea formelor fără fond în viață socială națională, lupta între generațîi, limbajul neologic, falsul patriotism. Toate acestea se pot întâlni și în creațiile lui Caragiale, însă el se detașează de schemele precursorilor, surprinzând mentalitățile politice între 1870 și 1900, în care politicianismul românesc va cunoaște diferite nuanțe, atitudini subiective ale celor nechemați în ascensiunea lor, falsul eroism...
Piesă O noapte furtunoasă este o sinteză a metamorfozelor epocii.
Acțiunea se desfășoară în București având în centru câteva personaje ilustrative, precum jupan Dumitrache, apropitar, poreclit Titircă Inimarea, Veta, soția adulterină, ce are relațîi cu Chiriac, Spiridon, băiatul de procopseala, Zița, sora Vetei, o tânăra dezvoltată de mitocanul ei, care citește dramele Parisului și se lasă ambetată de scrisoarea lui Rică Venturiano, studinte în drept și publicist. Observăm intențiile dramaturgului, ce explică anumite comportamente umane...
Caragiale este un artist al creării scenelor țări în ipostaze comice, al fixării portretelor. Critică falsului politicianism caracteristic micii burghezii o vom regăși în piesă intitulată „Conu Leonida față cu reacțiunea” publicată în 1880. Acțiunea are loc într-o zona periferică a Bucureștiului...
Așadar, această piesă de teatru este o comedie a vanitățîi, în care eroul trăiește modest, este pensionar, dar atât de încântat de sine, de ideile pe care le-a dobândit citind ziarele, încât nu-și da seama de adevărată să condiție, devenind, cu papuci și cu scufie în cap, un adevărat tribun al poporului, al luptei împotriva reacțiunii...
În piesă de teatru intitulată „D-ale carnavalului”, scriitorul antrenează personajele într-o enormă farsă în care fiecare aleargă după celălalt pentru că finalmente să se dezvăluie formele caricaturale pe care le dobândește imitația. Personajele sunt locuitori ai marginii de cartier, însă încearcă să imite lumea bună, modul de viață, deprinderile de comportament, sentimentele și replicile celor pe care îi consideră vârfurile societății. Efectele sunt comice, căci mică populație aflată în centrul piesei nu asimilează modul de existența al acelei lumi, ci copiază efectele, formele exterioare, care nu se potrivesc cu fondul ei.
Piesă de teatru „O scrisoare pierdută” cuprinde imaginea societății românești la nivelul politicii din a două jumătate a secolului al XIX-lea. Aici se înfruntă două grupări ale partidului aflat la putere. Pe de o parte Zaharia Trahanache, Tipătescu, Zoe, Ghiță Pristanda, Farfuridi, Brânzovenescu, dintre cei aflați la putere, și cei din opoziție, unde se face vizibil Cațavencu, directorul ziarului Ragnetul Carpaților, dar și Agamemnon Dandanache, cel trimis de la București de forță puterii și care reușește să se impună doar pentru că a fost trimis de la centru. Întreagă piesă excelează prin categoriile comicului văzut în diverse ipostaze...
Înainte de a încheia analiză operei dramatice a lui Caragiale, se impune menționarea apariției în 1890 a dramei țărănești intitulate „Năpasta”, care schimbă aparent surprinzător tematică teatrului sau. Întreagă să opera teatrală se naște din inspirația unui moralist clasic, un observator lucid și ironic al viciilor, ridicolului și demagogiei. Personajele poartă cu ele stigmatul iluziei comice sau tragice. Fidelitatea în cuplu, onorabilitatea socială, dragostea adevărată sunt aparențe în lumea valorilor inversate și tocmai de aceea atât de actuale. În Năpasta, Anca vrea să răzbune uciderea soțului pe care-l iubise și reușește, dar comitand, la rândul ei, o crimă. Cu toate că piesă nu a fost la fel de apreciată precum comediile, drama să explică același spirit de observație necruțător și incomod datorița căruia opera lui a cunoscut de-a lungul timpului contestări și aprecieri extreme, pe lângă o receptare critică, obiectivă tot mai favorabilă. Caragiale a rămas un scriitor greu de egalat și mult mai dificil de depășit atât în ipostază moralistului, cât și în aceea a scriitorului realist.
