Ion Rațiu

„Securitatea l-a urmărit pe Ion Rațiu aproape 35 de ani. La început, în 1955, Tony, așa cum îl denumiseră ofițerii de securitate, a fost considerat un simplu «fugar» și «trădător de țară». La scurt timp a devenit «agent», „spion» și, în 1961, «terorist». Iar pe urmele unui terorist se stă o viață, nu doar 35 de ani. Urmărirea sa informativă a necesitat implicarea mai multor departamente ale serviciului secret comunist și a mai multor generații de ofițeri de securitate, a unei rețele de informatori care s-a dezvoltat în timp, cheltuirea a sute de mii de dolari și scrierea a mii de note informative, fie, interceptări și rapoarte.” (Stejărel Olaru)„Din păcate, abia acum începem să-l cunoaștem pe Ion Rațiu la adevărata lui valoare umană și națională, prin eforturile fiului său Nicolae, în sarcina căruia părintele său a trecut publicarea memoriilor. Stejărel Olaru a așezat în pagină însemnările zilnice ale lui Ion Rațiu după o muncă de arhivă de o rară tenacitate. Istoricul și politologul pune cu profesionalism în lumină, ca editor al jurnalului, nimicnicia unui regim care a încercat – prin intermediul Securității– să distrugă un român a cărui vină a fost aceea că își iubea țara și nu ostenea să se gândească din exil la eliberarea ei de sub regimul de ocupație sovieto-comunist.” (Marius Oprea)„Viața lui Ion Rațiu a fost plină de astfel de trădări, din partea unor prieteni, așa-ziși prieteni, colegi, membri ai propriului său partid. Poate din pricina faptului că ținea să cultive un cerc atât de larg de cunoștințe; cred totuși că mai degrabă din pricina geloziei, fiindcă toate păreau să îi vină atât de ușor: succesul financiar, succesul la femei, succesul în sport, în cercurile jurnalistice și politice. Dacă acest tip de resentimente constituie o trăsătura specific românească sau ine, în general, de natura umana e dificil de spus. Însa Ion Raiu s-a considerat întotdeauna un om foarte norocos. ” (Nicolae C. Rațiu)..

„Perioada anilor 1963–1968 a fost una plină de realizări din viața lui Ion Rațiu. Misiunea și scopul său, visul său de nepotolit de a vedea, într-o zi, o Românie liberă și democratică l-au inspirat în tot ceea ce a întreprins. Hotărârea lui de a asigura succesul afacerii sale din domeniul naval avea un obiectiv foarte clar: să dispună de mijloacele financiare prin care să-și atingă visul.” (Nicolae C. Rațiu)„În perioada 1963–1968, doar pe parcursul a șase ani, Securitatea a infiltrat în cercul relațional al lui Ion Rațiu cel puțin 16 informatori, români din exil stabiliți în Anglia, iar din România a trimis alți 14 informatori pentru a se întâlni cu el. Este greu de găsit un alt român refugiat în Occident în timpul regimului comunist care să fi fost urmărit cu mai multă perseverență și tenacitate.” (Stejărel Olaru)..

„Securitatea și-a dovedit eficiența în acțiunea de supraveghere și de infiltrare a anturajului lui Ion Rațiu, reușind astfel să semene discordia între toate grupurile de exilați români și să împiedice cooperarea lor, chiar dacă, la o privire obiectivă, exilații se dovedeau în multe privințe propriii lor dușmani. În ciuda acestui fapt, Securitatea nu a putut să-i oprească pe niște indivizi hotărâți precum Ion Rațiu, frații Cârja din New York și mulți alții menționați în jurnal să condamne public dictatura comunistă și să denunțe cultul personalității lui Ceaușescu.” NICOLAE C. RAȚIU„Rațiu a fost un om pragmatic, adept al proverbului latin «Primum vivere, deinde philosophari». A știut să-și pună ordine în acțiuni și idei în funcție de utilitatea lor. Pragmatismul însă nu i-a negat latura idealistă, pentru că banii câștigați nu reprezentau un scop în sine, ci mijlocul prin care să-și îndeplinească obiectivul său de decenii întregi. Se visa cu adevărat independent din punct de vedere financiar astfel încât să se retragă din afaceri, cum scria chiar el în jurnal, «pentru a mă concentra asupra activității patriotice românești». Stejărel Olaru„Abia astăzi, încoronând posteritatea autorului, jurnalul lui Ion Rațiu își recapătă enorma forță de impact de care s-ar fi cuvenit să beneficieze în contextul electoral otrăvit de acum trei decenii. Cel dintâi efect major și copleșitor al lecturii este că topește încet, dar sigur toată zvonistica disprețuitor-minimalizatoare, elaborată și răspândită de reaua-voință a anturajului politic suspect de dornic în a-l ponegri pe Ion Rațiu. Un personaj atât de atipic, remarcabil și memorabil nu putea evita probele de suspectare și de discreditare ale unei lumi dedicate prin excelență cancanului nimicitor și ironiei corozive.” Dan C. Mihăilescu..

Această carte a apărut cu sprijinul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc. Conținutul volumului nu reprezintă obligatoriu poziția oficială a Institutului.Această carte a apărut cu sprijinul Rațiu Family Charitable Foundation, Londra.„În perioada 1974–1978, în Comitetul Național Român (CNR), condus de Constantin Vișoianu, neîncrederea și dezacordurile au predominat între aproape toți membrii și nemembrii săi. Se criticau pe rând unii pe alții, uneori deschis, dar, în general, pe la spate. Nu exista unitate între exilații români nici măcar în țările unde se refugiaseră, cu atât mai puțin la nivel global. Același joc de-a șoarecele și pisica s-a desfășurat neabătut și cu Ion Rațiu. Cu toate acestea, el și-a continuat cu încăpățânare misiunea, hotărât să încerce din răsputeri să genereze unitate, vorbind despre obiectivul său oricui voia să îl asculte, chiar și celor care nu voiau.” NICOLAE C. RAȚIU„În seara zilei de 15 octombrie 1975, Ion Rațiu a purtat o discuție amicală cu Noel Bernard, directorul Departamentului românesc de la Radio Europa Liberă, pe care a menționat-o și în jurnalul său. Printre altele, interlocutorul i-a spus: «Tu ești un Don Quijote românesc». Deși a afirmat că nu s-a simțit deloc jenat de remarca celuilalt, Ion Rațiu trebuie să fi fost oarecum stânjenit de o astfel de caracterizare, care sugera că este un aventurier, iar activitatea sa politică din exil, o iluzie. Însă Noel Bernard l-a descris cu afecțiune, și probabil că a avut dreptate, într-un anume sens. Rătăcind atâtea decenii în exil, Ion Rațiu a fost permanent într-o căutare de sine, asemenea cavalerului spaniol. Acțiunile sale au fost îndrăznețe, unele trecătoare, altele hazardate, dar niciodată nu s-a temut de dificultăți și nici nu a șovăit în fața primejdiei.” STEJĂREL OLARU..

„La începutul anilor 1960 un informator aflat la Londra comunica ofițerilor de securitate din ambasadă că Ion Rațiu avea un jurnal în care consemna, printre altele, detalii despre întâlnirile cu diplomații români. Securitatea și-a dorit mult să-l obțină. S-au făcut planuri pentru a subtiliza măcar o parte din arhiva lui Rațiu și jurnalul său, ordinul de la București fiind «anchetați posibilit(atea) obținerii acestor mat(eriale) și faceți propuneri». După câteva zile, rezidența DIE din Londra a revenit cu un material amplu despre biroul lui Rațiu, «în spatele căruia își ascunde adevărata lui ocupație la Londra». De-a lungul anilor au fost sustrase documente, spre disperarea lui Ion Rațiu care nu înțelegea nici cum dispăreau, nici cine era implicat. Însă jurnalul, bine ascuns, a scăpat intact.” (Stejărel Olaru)„Aceasta este prima ediție a volumului I din jurnalul lui ion Rațiu. Este o imagine fidelă și obiectivă a lumii în care a trăit, o relatare critică despre personajele din jurul său, scrisă dintr-o perspectivă personală, națională și internațională. Nu cred să existe alte lucrări similare, fiindcă puțini au trăit o viață ca a lui.” (Nicolae C. Rațiu)..