Impulsul către aceste cercetări psihotanatologice mi-a fost dat de un eveniment nefericit din viață mea: moartea neașteptată a fratelui meu, în toamna anului 1999. La înmormântarea de la cimitirul Ghencea Militar, un fotograf a făcut câteva poze digitale, în care se puteau observă câteva globuri de lumina care însoțeau cortegiul funerar. Aceste sfere de lumina s-au regrupat în timp ce cortegiul avansa către mormânt, astfel că din patru sfere au devenit una, iar lumina ei era mult mai strălucitoare, probabil printr‑un proces de coeziune cuantică. Într-o discuție ulterioară cu fizicianul Florin Gheorghiță din Iași, acesta mi-a relatat că, după o cercetare proprie de aproape trei decenii asupra acestui fenomen, el crede că aceste sfere sunt sufletele persoanelor care au decedat. Mi-am pus întrebarea dacă acest lucru ar putea fi adevărat. De atunci am elaborat o cercetare calitativă psihologică asupra fenomenului morții, pe care o voi supune atenției dumneavoastră în această carte.
În moartea clinică știm că dispar semnele clinice ale acelor pacienți, că nu mai au niciun fel de reflexe corporale care depind de funcționarea cortexului cerebral. Nu mai există nici reflexe ale trunchiului cerebral – deci nu mai există reflexul de sufocare –, nici reflexul corneean, astfel că pupilele rămân dilatate la maximum. Așadar, toți acei pacienți din studiile ce vor fi prezentate, aflați în stop cardiac, aveau linie plata și un creier nonfunctional și, exact în acel moment, ei aveau experiențe de conștientă alternativă. Nu există nicio explicație fiziologică, psihologică, sau farmaceutică pentru acest fenomen. Deci trebuie să punem sub semnul întrebării conceptul, care este numai o presupunere, niciodată dovedită, conform căruia conștientă este produsul funcționarii creierului. Nu poate fi adevărat. Această este premisa de la care am pornit cercetarea pe care v-o ofer în această carte.
