Irene Nemirovsky

Irene Nemirovsky (1903-1942) s-a născut la Kiev, în familia unui bancher din Ucraina. Și-a petrecut copilăria la Sankt-Petersburg, dar familia sa a fugit din Imperiul Rus la începutul Revoluției, în 1917, stabilindu-se în cele din urmă la Paris, în 1919. A făcut studii de filologie la Sorbona și a început să scrie la doar 18 ani. 1926, anul în care a absolvit studiile, a marcat și debutul său literar, cu romanul Le Malentendu (Neînțelegerea). În 1929 a definitivat romanul David Golder, care a avut un succes imediat și de proporții, fiind adaptat pentru marele ecran un an mai tîrziu. Apoi, în 1930, a publicat romanul Le Bal (Balul), la rîndu-i adaptat pentru film și scenă de teatru, căruia i-au urmat o serie de alte române, ca Le Vin de solitude (Vinul singurătății, 1935), Jezabel (1936) sau Deux (Doi, 1939). Deși lucrările antume i-au adus admirația publicului și recunoașterea criticilor, inclusiv a celor antisemiți, în 1938 i-a fost refuzată cetățenia franceză, iar în 1940 i s-a interzis să mai publice. În 1942 a fost arestată împreună cu soțul ei și trimisă la Auschwitz, de unde nici unul dintre cei doi nu va mai ieși. Cele două fiice au scăpat însă cu viață și au reușit să salveze o parte din manuscrisele mamei lor. Printre acestea se află și celebra Suite française (Suita franceză), publicată cu un succes răsunător în 2004 în Franța, recompensată cu prestigiosul Prix Renaudot, acordat pentru prima oară postum.