Éliphas Lévi este unul dintre cei care au deschis „Calea Sacra“ a cunoasterii, fiind recunoscut, inca din secolul al XIX-lea, drept cel mai important cercetator al ritualurilor si practicilor magice.
Acest personaj cu totul original, a carui biografie este invaluita in misterul specific magicienilor, s-a nascut la data de 8 februarie 1810 in Paris si a trecut in eternitate la data de 1 iunie 1875. Pseudonimul sau provine din traducerea ebraica a numelui Alphonse Louis Constant, asa cum a fost botezat romano-catolic in parohia Saint Sulpice. Pentru posteritate, el va fi Éliphas Lévi Zahed, un intelept, care a adus in spatiul de dezbatere „ocultismul“, termen pe care la creat si l-a explicat cu precizie stiintifica in cartea sa Dogma si ritualul inaltei magii.
Istoria magiei, o lucrare de mare anvergura culturala, care a avut si mare succes de librarie incepand de la prima editie, din 1859, cuprinde viziunea holistica a lui Éliphas Lévi, conform careia magia se inradacineaza intr-o traditie purtatoare a medierii si iluminarii. Înalta magie este cea care ghideaza drumul, care deschide spatiile necunoscute, care arata directia spirituala, folosind lectura textelor si semnelor sfinte. Activitatea magicianului este indreptata spre insotirea sufletelor in calatoria lor spre o gnoza sacra. Astfel, Lévi ne preda o stiinta a umanului care strapunge aparenta lucrurilor si ajunge pana la esente, construind legaturi intre parti aparent ireconciliabile ale universului si intre niveluri ale existentei.
O astfel de intelegere a lucrurilor, profund crestina, pune in cauza fixitatea semnificatiilor, singularitatea raspunsurilor si ne ofera postulatele de baza ale cunoasterii spirituale.
Distinctia pe care o face Lévi intre magie si vrajitorie este fara echivoc: „Magicianul are o forta pe care o cunoaste, vrajitorul incearca sa abuzeze de ceea ce nu stie. Diavolul... se daruieste magicianului si vrajitorul se ofera diavolului.“
În biografia pe care i-a dedicat-o savantului francez, Eliphas Lévi, rénovateur de l’occultisme en France (1810-1875), Paul Chacornac face o sinteza a rolului si profilului acestuia: „Constant, fondator de scoala, nu este discipolul nimanui. Prin inteligenta sa ridicata si prin spiritul sau educativ, a inteles corect valoarea lucrurilor. Pe masura ce meditatia sa a evoluat, a descoperit orizonturi vaste care au devenit un nou punct de plecare pentru zborul final spre varfurile cele mai inalte.“
