Un dialog spumos despre personalitati ale istoriei noastre si cei mai influenti istorici romani si francezi ai secolului trecut.
Bine-cunoscut medievist, cu excelente contributii in domeniul istoriei moderne si contemporane, Matei Cazacu se dovedeste a fi si un povestitor cu mult umor. In dialogul cu Simona Preda, istoricul consacrat in Franta evoca slujitori importanti ai muzei Clio din Romania interbelica si comunista (Petre P. Panaitescu, George D. Florescu, Constantin C. si Dinu Giurescu, Ion Nestor, Emil Condurachi, Dumitru Tudor, Mihai Berza, Andrei Otetea, Dan Berindei, Stefan Stefanescu, Serban Papacostea, Florin Constantiniu, Paul Cernovodeanu, Nicolae Stoicescu, Aurel Decei) si din strainatate (Marc Bloch, Alexandre Bennigsen, Jacques Le Goff, Pierre Chaunu, Albert Soboul).
Urmarit de Securitate, cel cunoscut in documentele politiei secrete drept "obiectivul Englezul” si-a largit orizonturile spirituale si intelectuale prin contacte cu diplomati si istorici straini. Iar legaturile cu lumea libera l-au convins treptat sa viseze la o cariera in afara tarii. De la Paris, s-a alaturat reprezentantilor vocali ai emigratiei - Mihai Sturdza, Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Mihnea Berindei, Vlad Socor, Marie-France Ionesco, Maria Bratianu, Sanda Stolojan, Theodor Cazaban, Nicolae Stroescu-Stanisoara, Vlad Georgescu - si a devenit, in anii 1980, unul dintre criticii duri ai regimului Ceausescu, prin interventiile sale la emisiunile posturilor de radio Europa Libera, BBC, Vocea Americii si RFI.
Dezvaluind principalele sale teorii referitoare la cateva personaje istorice invaluite in mister, precum baronul Gilles de Rais (Barba Albastra), domnitorii Vlad Tepes (Dracula) si Ioan Basarab, carturarul Antim Ivireanul, cancelarul rutean Iatco Tautu (Toth), diaconul tipograf Dimitrije Ljubavic ori impostorul moldo-vlah Jean Michel Cigala din secolul al XVII-lea, Matei Cazacu aduce la viata o lume fascinanta.