Motivul pentru care am ales sociabilitatea și divertismentul ca subiecte prioritare pentru studierea
istoriei elitelor românești din prima jumătate a secolului al XIX-lea rezidă în importanţa şi ponderea
acestor aspecte, mai ales, în viaţa cotidiană a elitei sociale, în speţă a boierimii. Situația este pe
deplin reliefată în sursele vremii, fiind tratată însă diferențiat, de la simpla menționare a unor
aspecte specifice și redundante, până la critica virulentă și exagerată a unei întregi clase sociale,
considerată parazitară și plină de metehne sociale și morale. Radu Rosetti, descendentul unei mari
familii boierești, precizează că „boierimea moldovenească din vremea lui Mihalache Sturdza avea
două îndeletniciri de căpetenie: intrigile politice şi plăcerile”. Și tot el notează, într-un alt loc, că
boierimea ducea, într-o mare măsură, o existență frivolă, abandonându-se pe „valurile vieţii”.
Clasă privilegiată, boierimea acumulează toate atributele condiţiei elitare: dominanţă socială,
economică, politică şi culturală. Lipsită de o reală concurenţă socială, în absenţa unei clase de mijloc,
încă neconstituită până la mijlocul secolului al XIX-lea, boierimea apare drept unica elită din
principatele române. De aceea ea va şi constitui eşantionul principal şi predilect al cercetării noastre.
Poziţia privilegiată a acestui grup elitar nu exclude, totuşi, posibilitatea detectării altor elite, în mare
parte detaşate tot din rândurile boierimii. În acest caz, pluralul elite are avantajul că surprinde
diferenţele şi transformările structurale ale boierimii, precum şi configurarea unor elite culturale sau
politice a căror substanţă socială nu mai este însă de natură exclusiv aristocratică, ci şi de extracţie
burgheză sau chiar mai modestă. Prefacerile respective, perceptibile în cursul primei jumătăţi a
secolului al XIX-lea, devin evidente după desfiinţarea juridică a clasei boiereşti, în 1858.
