Emoții sălbatice și antagonism istoric, intoleranță și cruzime, poftă de dominație și de certitudine morală, epurări și pedepse într-un dialog mut al statuilor spulberate.
Când societățile se împart în triburi încărcate de râvnă revoluționară și oarbe la lecțiile istoriei, convinse că trecutul a fost iremediabil rău, distrugerea simbolurilor comune este dirijată de setea de transcendență și de foamea de sacru, iar ceea ce începe cu dărâmarea de statui se termină cu uciderea de oameni.
Când servesc fanteziilor grandioase ale unor tirani ca Ramses al II-lea, Iosif Vissarionovici Stalin ori Saddam Hussein, statuile domină, impresionează și intimidează. Când funcția lor este benignă, statuile ne definesc și ne susțin identitatea peste timp. Ne spun cine suntem și cine nu suntem. Ele sunt convingerile, valorile și amintirile noastre păstrate în marmură, în piatră și în metal.
