Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Iubirea se construiește în doi

Iubirea se construiește în doi

Steve Biddulph Shaaron Biddulph
  • 2200 lei
Stoc epuizat

Wishlist

Traducere de Ilinca Anghelescu

„E de o mie de ori mai bună ca Bărbaţii sunt de pe Marte, femeile sunt de pe Venus“, s-a spus despre această carte socotită „clasică“ – prima ediţie a apărut în 1988 –, un bestseller care a salvat, se pare, sute de mii de căsnicii din toată lumea. Steve şi Shaaron Biddulph au revăzut ediţia de faţă, aducând-o la zi pentru secolul XXI, dar scopul ghidului lor a rămas neschimbat: ce trebuie să facem ca să ne menţinem cuplul, marital sau nu, „până când moartea ne va despărţi“, bucurându-ne din plin atât de relaţia dintre noi, cât şi de copiii noştri.

Acest ţel simplu în aparenţă nu se obţine uşor. „La început iubirea e o binecuvântare, dacă nu un noroc. Apoi devine o realizare.“ Iubirea, cred autorii acestei cărţi intitulate, cu un joc de cuvinte intraductibil în română, The Making of Love, e o construcţie care cere timp. E posibil să ai nevoie de 20 de ani ca să atingi extazul amoros de care tu şi partenerul tău de cuplu sunteţi capabili. Şi e posibil să aveţi nevoie de ani mulţi ca să ajungeţi să vă înţelegeţi cu copiii voştri. Din fericire, construcţia iubirii va fi mai uşor de realizat dacă urmăm sfaturile acestui cuplu de psihoterapeuţi, celebru în Australia.


Etichete: Steve Biddulph, Shaaron Biddulph, Iubirea se construiește în doi, Editura Humanitas, carte, librarie, promotie, Alexandria Librarii, reducere

Spune-ţi opinia

Autentifică-te sau Înregistrează un cont nou pentru a putea scie o opinie

V-ar putea interesa și...


Cum să ne creştem băieţii

Cum să ne creştem băieţii

Steve Biddulph


3100 lei

Cum să ne creștem fetele

Cum să ne creștem fetele

Steve Biddulph


3100 lei

Cum să ne creștem fetele

Cum să ne creștem fetele

Steve Biddulph


3200 lei

Cum să ne creștem băieții

Cum să ne creștem băieții

Steve Biddulph


3200 lei


Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.