J. M. Coetzee

Așteptându-i pe barbari a rămas în conștiința publică ca unul dintre romanele majore ale lui J.M. Coetzee, influențând alte forme ale artei, cum ar fi opera omonimă, din 2005, a compozitorului Philip Glass și ecranizarea lui Ciro Guerra din 2020, după scenariul autorului, cu Johnny Depp, Mark Rylance și Robert Pattison. A fost încununat cu James Tait Black Memorial Prize, Geoffrey Faber Memorial Prize și Central News Agency Prize. După ce J.M. Coetzee a câștigat Premiul Nobel pentru literatură în 2003, acest roman a fost inclus de Penguin Books în prestigioasa serie „Great Books of the 20th Century“.Slujitor devotat al Imperiului, magistratul vegetează într-un oraș de frontieră, dincolo de ale cărui ziduri de apărare se întinde deșertul. Amenințarea surdă a unei invazii barbare plutește mereu în aer. Numai că psihoza și frica sunt de fapt armele prin care Imperiul își convinge supușii să accepte sau chiar să comită atrocități ce depășesc definiția barbariei.„Viziunea lui J.M. Coetzee sondează adâncul ființei omenești. Ceea ce află el acolo este dincolo de ce își pot imagina oamenii că știu despre ei înșiși, iar Coetzee transformă totul în literatură cu o strălucită eleganță și măiestrie a redării tensiunii dramatice.“ — NADINE GORDIMER, laureată a Premiului Nobel pentru literatură..

Copilărie este primul volum al trilogiei autobiografice Scene de viaţă provincială.Viaţa unui băiat de zece ani se schimbă odată cu mutarea familiei sale în provincie. Şcoala nouă, colegii noi, regulile şi ritualurile la fel de noi sunt tot atâtea provocări pentru copilul a cărui ambiţie este să fie cel mai bun din clasă. Pe de altă parte, viaţa într-un orăşel din Africa de Sud a anilor '50 îi deschide ochii asupra unor probleme pe care până atunci nu le bănuise – relaţiile între părinţii săi, locul său în familie, prejudecăţile rasiale şi provinciale, inegalităţile sociale, cruzimea copiilor şi a adulţilor – şi pe care încearcă să şi le explice. Aşa cum încearcă să răspundă întrebărilor tot mai tulburătoare legate de propriile sale simţăminte şi trăiri, pe care şi le descoperă treptat, cu uimire şi teamă. Doar iubirea pentru veld (câmpia nesfârşită unde se află paradiziaca fermă a bunicilor lui) îi dă sentimentul de apartenenţă la un spaţiu ce pare imuabil...

Reflecția metaliterară este o caracteristică majoră a operei lui J.M. Coetzee, iar romanul de față o ilustrează strălucit. Apărut în anul în care scriitorului i s-a decernat Premiul Nobel pentru literatură, Elizabeth Costello explorează, într-un mod provocator și ludic, puterea și limitele ficțiunii în fața singurătății și morții.Elizabeth Costello, o prozatoare australiană în vârstă, își datorează celebritatea unui roman pe care l-a publicat în urmă cu douăzeci și cinci de ani. Acum, ea străbate lumea pentru a conferenția – la universități de elită sau chiar pe un vas de croazieră – și, în ciuda oboselii, trebuie să țină spectacolul. Structurat în opt prelegeri și un postscriptum, romanul revelează povestea vieții unei femei în ipostaza de mamă, soră, iubită și scriitoare. Dar este totodată o meditație răscolitoare asupra relației dintre autor și spațiile sale imaginare. In Elizabeth Costello, Coetzee aruncă în aer granița dintre ficțiune și nonficțiune, demonstrând preocuparea constantă pentru problemele morale și estetice...

„Premiul Nobel pentru literatura i se acorda lui J.M. Coetzee, care înfățișează într-o multitudine de feluri surprinzătoarea implicare a outsiderului.“ (Motivația juriului Nobel 2003)Epoca de fier, considerată în 1990 Cartea anului în Marea Britanie de Sunday Express, împletește cu subtilitate și umor reținut tragedia personală cu dramatismul unei epoci marcate – în Africa de Sud – de rasism și de violențe sociale și politice. Doamna Curren, o fostă profesoară de limbi clasice, suferă de cancer în fază terminală. Într-o scrisoare-jurnal, adresată fiicei ei plecate demult în America, eroina își descrie noua condiție, ce o împinge spre reconsiderarea propriei vieți, pe fundalul unei realități față de care, fără a o fi ignorat, a preferat să se păstreze într-o pasivitate filozofică până în acel moment — ororile apartheidului. Străduindu-se să-și accepte boala care o macină, doamna Curren descoperă cu disperare și mânie crescânde „cancerul“ social și cultural al Africii de Sud. Incendierea unei așezări locuite de negri, uciderea unor activiști adolescenți, abuzurile și brutalitatea poliției și armatei, furia și revolta compun o plasă tot mai strânsă în jurul eroinei, aducând violențele până în pragul casei sale. Episoadele dramatice iau amploare pe măsură ce degradarea fizică a doamnei Curren se accentuează, făcând-o tot mai dependentă de Vercueil, un om al străzii bețiv care și-a făcut culcuș pe aleea ei. Vercueil îi devine singura ființă umană apropiată, iar relația dintre cei doi este surprinsă magistral de Coetzee.Rodica Grigore, „Suferință și adevăr“ (Cultura, mai 2017)..

Cu același limbaj plin de intensitate, electrizant din romanul Așteptându-i pe barbari, J.M. Coetzee reinventează în Foe povestea din Robinson Crusoe, atrăgând cititorului atenția că arta povestirii presupune în același timp seducție și tiranie. Aflată la bordul unui vas al cărui echipaj se revoltă, Susan Barton este lăsată în derivă pe mare, într-o barcă unde se mai află trupul neînsuflețit al căpitanului, ucis cu sălbăticie în timpul confruntării. După mai multe zile, ea ajunge pe legendara insulă a lui Cruso, din romanul lui Daniel Defoe. Relația care se leagă între cele trei personaje — Susan, Cruso și Vineri — e una plină de compasiune și solidaritate, dar are, totodată, zone de umbră care deconspiră adevărata natură a raporturilor dintre ei: cruzimea și indiferența, teama și violența. În cele din urmă, cei trei sunt salvați de echipajul unei corăbii care se apropie de insulă, dar Cruso moare în timpul călătoriei de întoarcere în Anglia. Susan Barton hotărăște să-l găsească pe Daniel Foe, pentru a-i propune să scrie despre teribila aventură pe care o trăise pe insulă. Înainte de a-l întâlni va trebui să înfrunte cinismul și răutatea unei societăți care vede în Vineri numai un sclav bun de vândut pe bani frumoși, iar în ea o femeie lipsită de moralitate...

Un roman timpuriu al laureatului Premiului Nobel pentru literatură J.M. Coetzee, narat în 266 de paragrafe, structura lui fiind influențată de modalitățile de reprezentare ale filmului și fotografiei.În 1977, pe când locuia încă la Cape Town, J.M. Coetzee a primit pentru acest roman cel mai important premiu anual din Africa de Sud, Central News Agency Literary Award (CNA Prize). În 1983 romanul a fost ecranizt cu titlul Dust, în regia lui Marion Hänsel, cu Jane Birkin, Trevor Howard și John Matshikiza în rolurile principale.Magda, o fată bătrână cu mintea pe jumătate pierdută, duce o existență anostă, singuratică, pustie, înstrăinată de celelalte ființe omenești. În afară de tatăl ei, fermierul, un văduv posac, înăsprit de viața la ferma lui izolată din mijlocul deșertului Karo, nu se mai află în jur decât niște servitori negri, dintre care unul, Hendrik, este cel mai tânăr, nou-venit, muncitor, politicos. Magda își pune gândurile și trăirile pe hârtie, paragraf după paragraf. Un fel de jurnal în care descrie curgerea molcomă, apatică, a timpului – zi după noapte după zi, îndatoririle casnice, cele de la ferma de oi, cele ale pământului, de la un ciclu la altul al naturii, vară, iarnă, secetă, ploaie, de la focul și cafeaua matinale, la mesele duminicale, de la curățatul cizmelor, la cârpitul hainelor, de la plecarea de dimineață a fermierului, la întoarcerea călare la apus… O viață departe de civilizație, de drumuri umblate, un pământ unde și fărădelegea poate rămâne neștiută. Dar într-o bună zi, Hendrik vine acasă cu o soție tânără și frumoasă, fapt care declanșează adevărata tragedie a tatălui și a fiicei sale. Între redarea riguroasă a realității dure și halucinațiile minții rătăcite, între poezia spațiului infinit și detaliile imunde ale vieții și morții, povestea Magdei nu-și găsește alinare...

„J.M. Coetzee, laureat al Premiului Nobel pentru literatură şi distins (de două ori) cu Booker Prize, poate cel mai mare scriitor de limbă engleză în viaţă, susţine în acest roman spectaculos că adevăraţii creatori nu cred în competiţii.“ (Sunday Times)Plăcerea pe care o oferă citirea romanului de faţă ţine în parte de inventivitatea lui formală. Paginile se compun din trei paliere, fiecare având propria lui autonomie, deşi sunt legate printr-o plasă fină de corespondenţe. Palierul de sus conţine scurte eseuri provocatoare, multe atacând subiecte grave ale lumii actuale, semnate de celebrul scriitor de şaptezeci şi doi de ani C, cel din mijloc redă gândurile lui C, obsedat de tânăra lui secretară Anya, iar palierul de jos este dedicat opiniilor şi vieţii Anyei, care va trebui să facă o opţiune majoră. Poveştile personale din roman sunt puse în lumină, prin contrapunct, de eseuri, ca în muzica lui Bach atât de dragă lui „Señor C“, alter ego-ul lui J.M. Coetzee.  Ioana Şerban, „Imaginea scriitorului şi autoritatea autorului“ (România literară, ianuarie 2016)  Felicia Antip, „Coetzee ca «J.C.»“ (România literară, 2/2010)..

Cel de-al șaptelea roman semnat de J.M. Coetzee, distins cu Irish Times International Fiction Prize în 1995, este o alegorie politică și în același timp un pasionant și documentat portret psihologic.Cu talentul său de a explora fețele răului și mecanismele iluziei, J.M. Coetzee intră în mintea scriitorului Fiodor Dostoievski, inspirându-se atât dintr-un capitol apocrif din Demonii, cât și din detalii mai puțin cunoscute ale biografiei acestuia. Personajul Dostoievski construit pe această filieră este un bărbat îmbătrânit înainte de vreme, epileptic, deziluzionat și falit, care se întoarce de la Dresda pentru a cerceta la Sankt-Petersburg moartea suspectă a fiului său vitreg, Pavel. Eterna piesă a conflictului dintre tată și fiu se joacă din nou, cu o distribuție impresionantă și un final apoteotic...

Premiul pentru traducere din limba engleză al Fundatiei „Andrei Bantaş“ acordat de Uniunea Scriitorilor din România pe anul 2012.Reîntors în Africa de Sud după studiile în America şi Europa, John Coetzee locuieşte cu tatăl lui în cea mai modestă locuinţă a cartierului rezidenţial Tokai. Trăind din expediente, bărbatul acum matur se izolează tot mai mult de semeni, dar această însingurare dă naştere cărţilor, căci detaşarea aparentă ascunde o privire atentă şi lucidă. Personajul-scriitor Coetzee nu mai este însă observat de naratorul dedublat, ca în primele două volume ale trilogiei Scene de viaţă provincială: istoria sa este acum reconstituită de un exeget al operei sale; acesta recompune, din mărturiile celor care l-au cunoscut, dar nu au reuşit niciodată să-l înţeleagă pe John, portretul unei sensibilităţi exacerbate, ce nu-şi mai găseşte alinarea nici în spaţiul edenic al fermei bunicilor, nici alături de femeile în faţa cărora a îndrăznit să-şi dea jos masca taciturnă. Fiecare interviu – câtuşi de puţin măgulitor la adresa subiectului comun, uneori chiar şocant – descoperă o nouă faţetă a personalităţii şi destinului lui Coetzee, ori le completează pe celelalte, fără a-i întregi însă niciodată portretul.Rodica Grigore, „Adevăr şi ficţiune“ (Cultura, martie 2013)Dana Pîrvan-Jenaru, „Coetzee – «omul de lemn»?“ (Luceafărul, martie 2013)..

Moartea lui Isus este ultimul roman din fascinanta trilogie distopică imaginată de J.M. Coetzee, care mai cuprinde Copilăria lui Isus și Anii de școală ai lui Isus. Protagonistul  David își împlinește destinul tragic, a cărui semnificație le scapă celor mai mulți (inclusiv părinților lui adoptivi), deși orfanii, exclușii și marginalii îl percep ca pe un profet sau mântuitor.Simón, Inés și Davíd trăiesc de patru ani în Estrella, iar existența lor a intrat pe un făgaș al calmei rutine familiale. Simón e angajat la o firmă publicitară, Inés a devenit coproprietara unui magazin prosper, iar David, în vârstă de zece ani, urmează cursurile de dans de la academie. Îi place să joace fotbal cu băieții din cartier, sub privirea atentă a lui Simón. Într-una din zile, pe marginea terenului apare un anume Dr. Fabricante, care conduce un orfelinat. Este momentul care va schimba radical destinul lui David și al tuturor celor din jurul lui. Copilul decide să-și părăsească familia adoptivă, răspunzând vocației sale excepționale, doar de el pe deplin înțeleasă.„Impresionant și neliniștitor, dar și emoționant până la lacrimi.“ — The Los Angeles Review of Books..

O intalnire conventionala intre un pianist polonez si o doamna din lumea buna a Barcelonei devine punctul de plecare al unei idile ciudate, a carei definitie le scapa pana si protagonistilor. Delicat si sobru construita, povestea imaginata de Coetzee analizeaza misterul sentimentelor, al caror adevar este mereu falsificat de neputinta cuvintelor.Ca toate cartile lui Coetzee, Polonezul este un caleidoscop textual, trimitand la Dante, Don Quijote, George Sand si chiar la romanul Dezonoare, dar nu este niciodata eclipsat de toate aceste aluzii. Iute, abil, provocator, minimalist, dar incredibil de emotionant, Polonezul e opera unui creator care poate compune o melodie din doar cateva note. - Wall Street JournalCoetzee este unul dintre marii maestri ai nespusului si aluziei. - New York Review of BooksDe cateva decenii, Coetzee ne da lectii despre frumusete [...] Polonezul ne demonstreaza ca, la 83 de ani, talentul lui este nestirbit. - The Guardian Polonezul are nenumarate straturi - nu e doar o carte despre cei vii, ci si despre cei disparuti. Coetzee vrea sa ne intrebam ce este iubirea si ce mangaiere ne pot aduce amintirile - pieritoare la randul lor. - Los Angeles TimesTraducere din limba engleza de Irina Horea...

Puțini scriitori se bucură de o asemenea apreciere critică internațională și de atât de mulți admiratori în lumea literară ca J.M. Coetzee. Și totuși laureatul Premiului Nobel pentru literatură a vorbit rar despre sine înainte de publicarea volumului Copilărie, în 1997, o poveste strălucit scrisă, evocând rădăcinile și începuturile unui tânăr autor. Au urmat apoi Tinerețe, intens, cu multe aspecte sensibile, și Miezul verii, inovator și surprinzător de amuzant. Trei volume de memorii ficționalizate, acum revizuite de J.M. Coetzee și reunite sub un singur titlu, Scene de viață provincială, se constituie într-un portret sfâșietor, deși adesea comic, al artistului care se luptă să-și găsească propriul drum, dezamăgit de relațiile amoroase, lumea universitară și climatul politic încins din Cape Town în epoca apartheidului, un portret realizat de unul dintre cei mai mari scriitori ai lumii.Nici o tragedie nu marchează primii ani ai micului John, nici o traumă nu îi umbrește copilăria. Totuși, băiatul se simte — și apoi, din orgoliu, alege să fie — singur și la școală, și în familie. Dar lipsa de comunicare și comuniune are un pandant: privirea lucidă asupra realității. Drumul spre adevărata înțelegere și dreapta judecată nu este însă ușor, mai cu seamă în regimul de apartheid al Africii de Sud. Împins de dorința de a deveni poet, tânărul absolvent al facultății de matematică fuge la Londra. Aici trăiește acut sentimentul imposturii și se adâncește într-o depresie care îi seacă energiile. Într-un univers fără perspective, dominat de aceleași automatisme care îi definesc lui însuși existența cotidiană, rareori întrerupte de experiențe erotice sordide, eșecul pare să-i guverneze orice încercare de a comunica. Ca și aparenta incapacitate de a-și înțelege semenii, așa cum reiese din mărturisirile câtorva persoane care i-au fost aproape în varii momente ale vieții — patru femei și un bărbat —, intervievate de un jurnalist acreditat să-i închege biografia regretatului scriitor John Coetzee. Apare astfel portretul unei sensibilități exacerbate, lipsite de alinare atât în mediul edenic al fermei bunicilor, cât și alături de femeile în prezența cărora a îndrăznit să-și abandoneze masca taciturnului. Cinci interviuri câtuși de puțin măgu¬litoare, chiar șocante, ce iluminează noi fațete ale personajului Coetzee, dar enigma persistă, căci ele nu-i întregesc niciodată portretul...

La graniţa dintre memorialistică şi ficţiune, Tinereţe este al doilea volum al trilogiei Scene de viaţă provincială. Primul volum, Copilărie, a apărut în „Raftul Denisei" în 2011.Aflat într-o dublă căutare, a iubirii ideale şi a realizării personale, un absolvent de matematică strălucit din Cape Town ajunge într-o Londră care nu este nici pe departe ceea ce şi-a imaginat. Însingurat, chinuit de fantasma unui destin excepţional, de poet consacrat, trecând prin experienţe emoţionale şi profesionale dezamăgitoare, îşi trăieşte cu acuitate teama de ratare şi sentimentul neapartenenţei la o societate care pare să-l ignore sau chiar să-l respingă. Treptat, pe drumul anevoios către sine, deziluzia se împleteşte cu o detaşare plină de răceală care ameninţă să se transforme în cinism autodistructiv...

Primul roman al lui J.M. Coetzee, Ținuturi în crepuscul, cristalizează, prin două povești distincte, teme sensibile, precum cea a războiului, cu toate atrocitățile lui, a iubirii și mitogenezei, ideea de apartenență la o națiune sau la o etnie și fenomenul ciocnirii civilizațiilor, așa cum se întâmplă, pe de o parte, între coloniștii olandezi și populațiile băștinașe africane în secolul al XVIII-lea, iar pe de altă parte, între Statele Unite ale Americii și civilizația Orientului Îndepărtat în timpul conflictului din Vietnam, care a marcat istoria celor două țări în secolul trecut.Prin personajele și poveștile pe care le conturează, Coetzee propune un roman al relațiilor disfuncționale, deopotrivă cu ceilalți și cu sine, al jocurilor de putere și al exploatării conjuncturale a pozițiilor de forță, replicate în contexte istorice și spații geografice complet diferite...

Romanul Viața și vremurile lui Michael K a primit Booker Prize în 1983 și Prix Femina Étranger în 1985. Viața pare să fi intrat pe un făgaș lipsit de suferință, dar și de bucurie, pentru Michael K, un bărbat de culoare din Cape Town. Orfan de tată, petrecându-și copilăria stigmatizată departe de mamă, în cămine și centre de reeducare, tânărul devine grădinar în slujba consiliului local. Nimic nu pare să-i tulbure traiul monoton, până în clipa când mama sa, grav bolnavă, ia hotărârea de a se întoarce în ținuturile natale, unde dorește să-și sfârșească zilele, departe de orașul sfâșiat de un război civil care nu este al lor și pe care nu îl înțeleg, dar ale cărui consecințe le afectează în mod direct viețile. Urcându-și mama și puțina avuție într-un cărucior improvizat, Michael K trăiește o adevărată odisee printr-o lume care-și poartă la vedere cicatricile mereu reînnoite ale unei istorii tragice. Drumul către Prince Albert, acolo unde se sfârșește viața mamei sale, e plin de violență, foame, pericole, ocolișuri, ascunzători, soldați fanatici sau dezertori. Povestea lui Michael K este însă una a supraviețuirii lipsite de iluzii, spusă în stilul alb, plin de forță, care l-a consacrat pe J.M. Coetzee...

Roman nominalizat la Man Booker Prize în 2016, Zilele de școală ale lui Isus continuă strania și fascinanta poveste a micului Davíd și a părinților săi, protagoniștii din Copilăria lui Isus. Situată la granița dintre alegorie, distopie și roman de idei, narațiunea lui Coetzee nu oferă răspunsuri, ci le adresează cititorilor întrebări fundamentale.„Zilele de școală ale lui Isus” continuă explorarea ficțională a experiențelor unui copil într-o lume neliniștitoare. Evadând din Novilla, prima lor oprire în lumea nouă imaginată de Coetzee în Copilăria lui Isus, unde personajele își încep viața fără amintirile trecutului de dincolo de ocean, micul Davíd, Simón și Inés ajung în orașul Estrella. Zilieri la o fermă, apoi angajați în oraș, cei doi părinți sui generis încearcă să construiască un prezent și un viitor pentru fiul lor adoptiv. Dar viața unei așezări modeste nu este scutită de violență, de pasiuni devoratoare și fatale. Confruntat cu răul inexplicabil, Davíd găsește consolare în armonia matematică a muzicii și dansului, care îi oferă, prin tipare imuabile, certitudini...