Atacul roiului este al doilea volum al seriei fantasy pentru copii NEÎMBLÂNZIȚII, continuarea romanului Băiatul care vorbea cu corbii.
Sinistrul Spinning Man a fost învins, dar un nou personaj malefic se ivește din umbre: Mama Muștelor, cea care are ochi peste tot și este acum în căutarea lui Caw. Ca ultim descendent al stirpei corbilor, băiatul este în posesia unui artefact extrem de puternic, Piatra Nopții. Creată de străbunicul său, cel mai puternic neÎmblânzit-corb, Black Corvus, pentru a face bine și a salva neamurile neÎmblânziților de la pieire, Piatra Nopții poate aduce întunericul peste Blackstone dacă se află în mâinile cui nu trebuie. Feroce și avidă de putere, Mama Muștelor este un astfel de personaj și nu se dă înapoi de la nimic pentru a-și atinge scopurile.
Alături de Lydia și corbii săi credincioși, Caw trebuie să se lupte încă o dată cu neîmblânziții malefici, iar confruntarea îi va da ocazia să afle mai multe despre istoria întunecatului oraș Blackstone, dar și despre cea a neamului corbilor.