Băiatul care vorbea cu corbii este primul volum dintr-o trilogie întunecată (Neîmblânziții), plină de acțiune și suspans, ce aduce aminte, pe de o parte, de Cartea cimitirului, de Neil Gaiman, și, pe de altă, de atmosfera din Batman.
Abandonat de părinți la vârstă de cinci ani, Caw nu s-a întrebat niciodată de ce poate vorbi cu corbii. Dar, după ce salvează o fată pe nume Lydia de un atac primejdios, descoperă că sunt și alții ca el: oameni ce au puterea de a controla și comunică cu animalele. Neîmblânziți. Unii preferă să se ascundă sub aparențele unor oameni obișnuiți, unii aleg o viață solitară, unii sunt proscriși, iar alții… ei bine, alții ar face orice pentru a aduce întunericul înapoi în Blackstone.
Blackstone a fost odată un oraș înfloritor. Dar asta a fost în urmă cu opt ani, înainte de Vara Întunecată, când, sub conducerea maleficului Spinning-Man, neîmblânzitul-păianjen, a fost devastat de un val de violențe și infracțiuni fără precedent. Și, deși a fost înfrânt, se pare că Spinning-Man vrea să-și recapete puterea, iar Caw, neîmblânzitul-corb, este printre cei care vor fi prinși în pânza sa.
Pe măsură ce amenințarea unei noi Veri Întunecate crește, băiatul descoperă viața ascunsă a neîmblânziților din Blackstone și are ocazia să afle mai multe despre propriul trecut. Însă pentru a salva orașul la timp Caw trebuie să-și dezvolte cât mai repede abilitățile de neîmblânzit pentru că urmează să înfrunte un rău pe care nu și l-ar fi imaginat nici în cele mai întunecate coșmaruri.