Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Vorbeşte-mi, am atâtea să-ţi spun

Vorbeşte-mi, am atâtea să-ţi spun

Jacques Salomé
  • 4000 lei
În stoc

Wishlist

În viaţa unui cuplu este necesară crearea unei distanţe, a unui spaţiu de negociere, în care să poată fi recunoscute atât punctele comune, cât şi deosebirile dintre parteneri. Comunicarea şi recunoaşterea diferenţelor dintre aceştia îi vor ajuta să se accepte unul pe celălalt în individualitatea lor şi să-şi asume răspunderea pentru propria fericire. În cartea de faţă, autorul analizează motivele ce duc la dezintegrarea cuplurilor, acele aspecte din viaţa de zi cu zi care nu au nimic ameninţător în sine, dar care, repetate şi amplificate, adăugându-se unele altora, vor constitui o sursă reînnoită de slăbire a unei relaţii. Jacques Salomé nu se mulţumeşte cu explicarea eşecului unei relaţii, ci întreţine speranţa şi oferă soluţii pentru sporirea intimităţii, a cunoaşterii de sine şi a spontaneităţii.

„Mă adresez tuturor celor care îşi asumă responsabilitatea de a acţiona personal şi imediat, în vederea îmbunătăţirii relaţiilor cu ei înşişi şi cu cei din jur.

Să comunicăm mai bine pentru a fi mai buni...

Să fim mai buni pentru a trăi mai bine...

Să trăim mai bine nu doar pentru a supravieţui...

Pentru a obţine bucuria vieţii şi respectul faţă de sine.” (Jacques Salomé)


Etichete: Librărie, Alexandria Librării, Vorbeşte-mi, am atâtea să-ţi spun, Jacques Salome, Editura Curtea Veche, Reducere, Carte, Autor, Online, Dezvoltare Personală, Psihologie Practică, Educație, Psihologie, Preț

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

V-ar putea interesa și...


Fii tu însuți când vorbești!

Fii tu însuți când vorbești!

Jacques Salomé


3950 lei


Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.