„Cel mai bun debut.” (Wall Street Journal)
O odisee intergalactică despre iubire, ambiție și descoperirea propriei identități
Finalist la Center for Fiction’s First Novel Prize 2017
New York Times Book Review Editors' Choice
Orfan de mic, crescut într-un sat din Cehia de bunicii săi iubitori, Jakub Procházka devine dintr-un cercetător modest primul astronaut al țării. Când o misiune periculoasă către Venus îi oferă atât șansa de a fi erou, așa cum și-a dorit dintotdeauna, cât și un mijloc de a ispăși păcatele tatălui său, fost informator comunist, Jakub se aventurează curajos în necunoscut, lăsând-o în urmă pe Lenka, soția și prietena lui cea mai bună.
Singur în spațiu, Jakub trăiește aventuri paradoxale și se împrietenește cu o ființă extraterestră absolut neobișnuită – reală sau imaginară? – cu care poartă discuții filosofice despre artă și iubire.
Va mai reuși oare Jakub să revină în siguranță la viața pe care a lăsat-o în urmă, pe Pământ?
„Cu toată stranietatea spațiului cosmic, ceea ce impresionează în acest roman neobișnuit, melancolic, este nostalgia eroului după locul de unde a plecat și unde s-ar putea să nu se mai întoarcă niciodată.” (New York Times Book Review)
„Ai senzația că un episod din Star Trek a aterizat în Gluma lui Milan Kundera.” (The Guardian)
„Este mai mult decât un roman SF alert și nebunesc... Kalfař are o minte atât de ingenioasă și atâtea idei de explorat, iar scriitura lui e vie și sarcastică! O voce foarte distinctă, imposibil de confundat. Un debut de o imaginație frenetică, plin de vitalitate și originalitate.” (New York Times)
„Convingător, ingenios și impresionant, romanul aduce în discuție felul în care ne lăsăm amprenta asupra istoriei. Dar adevărata sa misiune este de a demonstra ce ne definește ca oameni – legătura profundă cu ceilalți.” (San Francisco Chronicle)