Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Jean Carper

Jean Carper

Jean Carper este de profesie jurnalistă, specializată în probleme medicale şi de nutriţie, şi a obţinut numeroase premii pentru activitatea sa. Este autoarea a 23 de cărţi, unele dintre acestea fiind declarate „bestseller New York Times“. De asemenea, este editor colaborator în cadrul revistei USA Weekend, realizând de 14 ani rubrica „EatSmart“.

Jean Carper a fost primul corespondent senior medical al CNN, în cadrul acestei funcţii obţinând prestigiosul premiu ACE, acordat pentru seria sa de emisiuni despre neoplasmul cerebral. De asemenea, a primit mai multe premii de excelenţă în activitatea jurnalistică, din partea American Aging Association şi a American College of Nutrition, şi face parte şi din consiliul de conducere al American Aging Association şi al American Botanical Council.

Este licenţiată a Ohio Wesleyan University, care i-a acordat premiul pentru realizări deosebite în întreaga activitate. Locuieşte în Washington, D.C., şi în Florida.



100 de metode simple prin care puteţi preveni boala Alzheimer și tulburarile de memorie asociate vârstei

100 de metode simple prin care puteţi preveni boala Alzheimer și tulburarile de memorie asociate vârstei

Cei mai mulţi dintre noi cred că sunt foarte puţine măsuri de prevenţie sau chiar că nu este nimic de făcut pentru a evita boala Alzheimer. Oamenii de ştiinţă ne demonstrează însă că lucrurile nu mai stau aşa. De fapt, cercetători renumiţi din acest domeniu ştiu în prezent că cea mai bună soluţie pe care o avem la îndemână sau, poate, chiar singura noastră speranţă în lupta împotriva bolii Alzheimer este aceea de a preveni instalarea ei.După ce renumita autoare de bestselleruri Jean Carper a descoperit că este purtătoarea genei care o face susceptibilă de a dezvolta boala Alzheimer, s-a hotărât să găsească toate dovezile ştiinţifice recente în sprijinul evitării acestei boli, care face ravagii în întreaga lume. Ea a descoperit astfel 100 de modalităţi extrem de simple, testate ştiinţific, prin care putem reduce la minimum posibilitatea de a cădea victime bolii Alzheimer, declinului memoriei şi altor forme de demenţă.Ştiaţi că vitamina B12 are un rol important în a împiedica deteriorarea creierului? Că sucul de mere are aceleaşi efecte favorabile ca unul dintre medicamentele folosite în boala Alzheimer? Că navigarea pe Internet întăreşte celulele creierului şi le împiedică să îmbătrânească? Sau că infecţiile banale şi o substanţă folosită pe scară largă pentru anestezia generală pot declanşa boala Alzheimer? Ori că meditaţia favorizează dezvoltarea de noi neuroni? Şi că exerciţiile fizice au rol benefic pentru creierul nostru?Este de ajuns să luaţi fie şi numai câteva măsuri preventive, pentru a evita cât mai mult posibil instalarea bolii Alzheimer şi a vă schimba astfel în bine viitorul. Dacă reuşiţi să amânaţi fie şi cu cinci ani declanşarea bolii, reduceţi deja la jumătate posibilitatea instalării ei. Amânaţi cu zece ani „întâlnirea“ cu boala Alzheimer şi veţi avea toate şansele să trăiţi până la o vârstă înaintată, fără să fi avut de suferit de pe urma ei.Cartea lui Jean Carper vă va schimba atitudinea faţă de această boală şi vă va oferi nişte răspunsuri surprinzătoare în privinţa sănătăţii creierului, ajutându‑vă să nu vă confruntaţi cu această boală necruţătoare...


3700 lei

În stoc
? Cauți o carte și nu o găsești pe site?

Alexandria îți recomandă