„O carte pasionantă şi minuţios documentată. ” (Le Figaro Littéraire)
„Dacă există o dinastie care să întrupeze Europa, aceea este Casa de Habsburg", scrie Jean des Cars în debutul acestei cavalcade pasionante prin istoria zbuciumată a Europei.
Destinul prodigios al Habsburgilor începe, în cheie minoră, în secolul al XI-lea, într-o fortăreață situată în cantonul elvețian Aargau, prinde aripi în 1273, odată cu alegerea, cu totul neașteptată, a contelui Rudolf de Habsburg ca împărat al Sfântului Imperiu German, și își încheie epopeea monarhică la Schönbrunn, pe 11 noiembrie 1918, când Carol al IV-lea semnează actul de renunțare la coroana imperială a Austriei.
Vreme de șapte secole, Habsburgii au dominat o mare parte a Europei, a Orientului Apropiat și a Americii de Sud. Cuceritorul Carol Quintul, reformatoarea Maria Tereza, Franz Joseph și legendara sa soție Sisi, Zita, suverana datoriei, sunt doar câteva dintre figurile emblematice ale acestei familii excepționale, care a marcat istoria. Neîndoielnic, dispariția lor semnalează prăbușirea unei lumi, dar numele lor rămâne veşnic sinonim cu înflorirea artelor, grandoarea politică și identitatea europeană.
Pentru alcătuirea acestui volum incitant, în care faptul istoric documentat se întâlneşte fericit cu excursul jurnalistic profesionist şi bine calibrat, dar şi cu o anecdotică încântătoare, Jean des Cars, talentat raconteur şi recunoscut cronicar al marilor monarhii europene, a consultat arhive, a vizitat toate locurile-reper ale dinastiei, a realizat interviuri şi a cules mărturiile inedite ale împărătesei Zita şi ale arhiducelui Otto de Habsburg.
„Istoria este plină de maiestăţi individuale, însă Habsburgii întruchipează maiestatea dinastică. [...] A ajunge să nu mai constitui doar o familie, să nu mai reprezinţi doar o ţară, ci un agregat de naţiuni, a stăpâni jumătate din Europa şi o mare parte din America, a purta o coroană mai grea chiar decât coroana Imperiului Britanic, dar a te plimba, în acelaşi timp, prin Prater, cu o umbrelă sub braţ, iată un spectacol pe care omenirea nu‑l va mai vedea vreodată.” (Paul Morand)
„În 1919, prăbuşirea imperiilor şi, apoi, o redivizare geografică arbitrară elimină de la conducere familii vechi şi puternice, cum ar fi Romanovii, Hohenzollernii şi Habsburgii. După veacuri de prestigiu şi influenţă, vechile case domnitoare sunt şterse de pe hartă, asasinate sau surghiunite. Dar, în timp ce familiile imperiale din Rusia şi din Germania au fost nevoite, ulterior, să se mulţumească, după caz, cu nostalgii discrete, compromisuri regretabile sau reabilitări tardive, Habsburgii au luptat împotriva anihilării progresive la care erau supuşi, ripostând chiar față de ostracizarea care le era impusă. Nu fără eforturi sau adversităţi umilitoare, ei au reuşit să trăiască, să‑ş i refacă imaginea, să existe din nou, să impună respect faţă de numele lor înainte de anii ’40 ş i să redobândească un loc atât în memoria vechii Europe, cât şi în noua construcţie europeană, ceea ce este un lucru excepţional.” (Jean des Cars)
