Jean-Robert Pitte

Președinte al Academiei Vinului din Franța și președinte al Societății de Geografie, Jean-Robert Pitte este specialist în geografie culturală. De la Istoria peisajului francez (1983) până la Bordeaux-Bourgogne. Pasiunile rivale (2007), el realizează de treizeci de ani o amplă cercetare asupra geografiei gastronomiei și vinului.F O R M Ă Ș I P O V E S T E , C R E A Ț I E , P A S I U N E ,L U X Ș I R A F I N A M E N T , O D E L I C A T Ă I S T O R I EA A R T E I P Ă S T R Ă T O A R E D E E L I X I RSticla de vin. Peste Marea Mânecii, în formă de ceapă, de pară, apoi cilindrică și cu umeri drepți. În Franța, mai degrabă ovoidă, cu umeri înclinați, atât în Champagne, cât și în Burgundia sau la Bordeaux unde, din secolul al XIX-lea, s-au impus tot formele cilindrice cu umeri drepți. Dar creatorii au mers mai departe cu imaginația: fluierul renan, sticla îmbrăcată în paie din Toscana, bocksbeutel-ul în formă de tărtăcuță din Franconia, sticla clavelin din Jura, butelia mică de Tokaji cu gâtul alungit sau constantia din Africa de Sud.Fără inventarea sticlei, niciodată vinurile nu s-ar fi putut învechi ferite de aer și de lumină și niciodată personalitatea regiunilor și a anului de producție nu s-ar fi putut manifesta cu atâta strălucire.Revoluția datează din secolul I d. Hr., când s-a inventat în sticlărie țeava de suflat. La începutul secolului al XVII-lea, producțiile europene, prea fragile, nu puteau servi pentru transportul lichidelor la distanțe mari. Atunci Anglia, o țară importatoare, a conceput butelia de sticlă groasă și neagră, lucrată într-un cuptor încălzit cu cărbuni. Tot englezii au descoperit în Portugalia virtuțile plutei, care permite închiderea ermetică, astfel încât să le poți încredința sticlelor și cel mai pretențios vin, să le poți culca, transporta și păstra peste secole. Și nu după mult timp au inventat și șampania, pe care francezii o vor produce abia începând cu perioada Regenței...

Jean-Robert Pitte este președinte al Academiei Vinului din Franța și președinte al Societății de Geografie, membru al Academiei de Ştiinţe Morale şi Politice.Din 2003 până în 2008 a fost preşedintele Universităţii Paris-Sorbona. De la Istoria peisajului francez până la Bordeaux-Bourgogne – pasiunile rivale, el realizează de treizeci de ani o amplă cercetare asupra geografiei gastronomiei și vinului.Cultul vinului și marile religii oglindite în artă și în literatură: în Simpozionul grec sau Dionysos în mijlocul podgoriilor, redat pe o amforă din Villa Giulia de la Roma, în textele lui Euripide (considerate o prefigurare a euharistiei hristice), în Beția lui Noe din Geneză și în Cetatea lui Dumnezeu a Fericitului Augustin.Nunta din Cana Galileii oferă un alt episod în care apa se transformă în vin, o fascinantă istorie cu ecouri până în râurile de vin din Paradisul lui Allah, celebrate de sufistul Omar Ibn al-Farid.Cărțile sacre și ritualurile marilor religii ale lumii s-au aflat dintotdeauna într-o relație strânsă cu vinul. Euforia deschide accesul spre divinitate, doar musulmanii trebuie să aștepte să ajungă în Paradis pentru a se bucura de binefacerile ei. Vin, bere, sake, pulque, vin de palmier – în centrul cultelor animiste, politeiste, creștine sau budiste...